Campionate

Federaţia Serbiei intenţionează să reducă numărul străinilor din campionatul intern

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele Federaţiei Serbiei de Fotbal, Tomislav Karadzic, a declarat, sâmbătă, că pledează pentru limitarea numărului de fotbalişti străini care evoluează în competiţia internă, deoarece susţine că tinerii jucători autohtoni nu mai au oportunitatea să-şi demonstreze valoarea, informează AFP.

"Foarte mulţi tineri de la noi din ţară nu mai au şansa să arate ce pot din cauza faptului că echipele din prima ligă preferă să cumpere străni de mâna a doua. Mai mult, jucătorii sîrbi sunt vânduţi la echipe din străinătate de la vârste foarte fragede, ceea ce de asemenea nu ne convine. Îi avertizez pe conducătoii cluburilor că nu pot cumpăra fotbalişti de valoare din străinătate pe sume de ordinul sutelor de mii de euro. Consider că a venit timpul să limităm numărul stranierilor din campionat, iar rezultatele pe care le-a obţinut naţionala Under 21 îmi întăresc această convingere", a afirmat Karadzic.

Reprezentativa de tineret a Serbiei se află printre cele opt echipe calificate la Campionatul European de tineret din 2009, competiţie care va avea loc în luna iunie în Suedia.

Altfel, Partizan Belgrad, ocupanta ultimului loc în Grupa C a Cupei UEFA, a fost singura participantă a Serbiei în fazele superioare ale cupelor europene.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.