Campionate

Se cere demisia lui Mijatovici

Articol de Andrei Niculescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Directorul sportiv al campioanei Spaniei e acuzat de faptul că a transferat doi jucători fără să ştie că doar unul dintre ei poate juca în Liga Campionilor


Cine crede că lipsa de profesionalism s-a născut şi trăieşte doar în România are acum motive serioase de gîndire. Dacă şi la Real Madrid, brandul numărul unu în fotbalul mondial, se întîmplă astfel de lucruri, ce pretenţii să avem de la alţii?

Foarte pe scurt, istoria e asta: în plină criză sportivă şi de rezultate, campioana Spaniei a transferat deja, deşi mercato va începe oficial pe 1 ianuarie, doi jucători: Huntelaar şi Lasanna Diarra. Ambii jucători urmează să ocupe posturi-cheie în echipă, vîrf de atac şi mijlocaş închizător, rămase vacante după accidentările lui Van Nistelrooy şi Mahamadou Diarra, care vor lipsi tot sezonul. :(

Ridicolul începe după ce transferurile au fost oficializate, iar banii, 40 de milioane în total, plecaţi spre conturile lui Ajax şi Portsmouth. Bomba a fost detonată, cum altfel?, de presă. Mai exact de "Marca", unde s-a descoperit că regulamentul UEFA interzice înscrierea în Liga Campionilor a mai mult de un fotbalist care a jucat în Cupa UEFA în acest sezon.

Huntelaar sau Diarra? E întrebarea ce-i preocupă acum pe madrileni. Înainte însă trebuie găsit vinovatul pentru această superficialitate. :o Iar acesta pare a fi Predrag Mijatovici, ce trebuia, prin funcţia pe care o deţine, să ştie regulamentele. Sprijinit deocamdată de preşedintele Calderon, care va încerca, într-un pur stil românesc, să intervină pe lîngă Michel Platini ca să se schimbe regulamentele,  ;) Mijatovici nu pare a mai avea viitor la Real.

Se schimbă strategia
Situaţia creată îi obligă pe cei de la Real să se reorienteze în mercato, madrilenii aflîndu-se în căutarea unui jucător de bandă. Numele vehiculate pînă acum, Di Maria, Lavezzi, Krasici sau Young sînt în situaţia celor doi ahiziţionaţi deja, astfel că în acest moment se vorbeşte de Pennant (Liverpool), Antonio Valencia (Wigan) sau Ibrahim Yattara (Trabzonspor). Jucători fără carte de vizită, dar care măcar pot juca în Ligă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.