"Cîinii" vor încasa de la Dinamo Moscova 2,5 milioane de euro, fără TVA, în schimbul mijlocaşului de 22 de ani. Actele se vor semna la începutul lui 2009
Ultimul Revelion pentru Adrian Ropotan în tricoul lui Dinamo! Din 2009, mijlocaşul de 22 de ani va evolua tot la Dinamo, dar cea din Moscova, cele două părţi înţelegîndu-se, în sfîrşit, asupra sumei de transfer. Deşi ceruseră iniţial 3,8 milioane de euro cu tot cu TVA, roş-albii au hotărît să se pună din nou la masa negocierilor cu moscoviţii, iar suma pe care o va încasa clubul din Ştefan cel Mare va fi de 2,5 milioane de euro net. Iar cei 475.000 de euro, atît cît reprezintă TVA-ul, vor fi suportaţi de clubul moscovit. Părţile s-au înţeles asupra tranzacţiei, iar la începutul lunii ianuarie se vor semna actele. :)
Nicolae Grigore costă 25.000 de euro
Principalul înlocuitor pentru postul de mijlocaş la închidere, după plecarea lui Ropotan, este Nicolae Grigore, de la Rapid. Fotbalistul de 25 de ani este o soluţie ieftină. Pentru el, "cîinii" ar trebui să plătească numai 25.000 de euro! Cum este posibil? Datorită "Legii Webster", care spune că orice fotbalist care şi-a consumat minimum trei ani din contract la o echipă poate pleca dacă plăteşte suma pe care o mai are de încasat pînă la finalul contractului. Cum lui Grigore îi expiră acordul cu Rapid în vara lui 2009 şi cîştigă 50.000 de euro pe sezon, Dinamo va trebui să plătească giuleştenilor doar 25.000 de euro pentru a rezolva transferul. "Cîinii" mai au o opţiune: să aştepte pînă în vară, cînd Grigore poate îmbrăca tricoul alb-roşu din postura de jucător liber de contract. ;)
Opţiunea fanilor
Pe site-ul www.dinamovisti.ro, suporterii şi-au exprimat opţiunea asupra viitorului mijlocaş defensiv care ar trebui adus în locul lui Adrian Ropotan. La întrebarea "L-ai vrea pe Nicolae Grigore la Dinamo?", 64% dintre votanţi şi-au exprimat dorinţa ca fotbalistul de 25 de ani să vină în Ştefan cel Mare, doar 36% împotrivindu-se.
Trei ţinte
Pe lista dinamoviştilor, pentru acoperirea postului de mijlocaş defensiv, se mai regăsesc Alexandru Bourceanu (23 de ani, Oţelul), Ousmane N'Doye (30 de ani, Vaslui) şi Miloş Marici (26 de ani, La Gantoise). Fiecare dintre cei trei reprezintă soluţii mai costisitoare decît Nicolae Grigore, însă roş-albii continuă negocierile pentru a alege la începutul lui ianuarie cea mai bună variantă pentru postul de închizător.
17 partide a bifat Adrian Ropotan în acest sezon pentru Dinamo, el ratînd numai 3 meciuri, în unul dintre ele fiind suspendat, iar în celelalte două menajat
0 este numărul golurilor reuşite de Adrian Ropotan pentru Dinamo în 71 de partide disputate în Liga I
80.000 de euro este salariul anual al lui Ropotan în Ştefan cel Mare
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}