Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Ion Crăciunescu: "Gabi Balint riscă enorm pentru că el nu se duce la o echipă aflată în cădere"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 decembrie 2008

Fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu, crede că îi va fi foarte greu lui Gabi Balint să menţină Poli Timişoara la nivel înalt.

"Pentru mine este o surpriză, dar mă bucur pentru Gabi Balint că merge la o echipă de primă ligă. Noi avem nevoie de un antrenor ca el, tînăr, şcolit, liniştit. Din păcate, la noi trebuie să se dea la o parte oamenii buni. Îi va fi enorm de greu, din cauza rezultatelor bune ale lui Poli. Eu zic că a jucat la 100% Poli cu Uhrin şi îi va fi greu lui Gabi să ţină nivelul acesta, dar eu sper să aibă succes şi îi ţin pumnii.

Suporterii privesc cu neîncredere numirea sa pentru că au fost mereu dezamăgiţi, dar n-au de ce să îşi pună semne de întrebare în privinţa lui Gabi, el e un om de nădejde. El riscă enorm, nu se duce pe un teren unde echipa era în cădere. Poli a cîştigat foarte mult în ochii tuturor, pentru că este o echipă căreia i s-au luat şase  puncte cu care era pe primul loc.

Venind la acest nivel foarte înalt, e greu să îl menţii. Gabi Balint vine la o echipă care a urcat permanent, de aceea e mai greu pentru el", a spus Ion Crăciunescu la GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.