Ladislau Boloni: "Sînt ungur!"

"Am jucat pentru România şi am antrenat reprezentativa sa, dar am primit educaţie maghiară", a explicat tehnicianul de 55 de ani, Ladislau Boloni





Ladislau Boloni surprinde. Deşi a adunat 102 selecţii ca "tricolor", marcînd 23 de goluri - cel contra Italiei din preliminariile CE 1984 rămîne memorabil :O -, deşi a pregătit reprezentativa României între 2000 şi 2001, tehnicianul lui Standard Liege, născut la Tg. Mureş, se consideră mai mult maghiar. Aşa a susţinut într-un amplu interviu acordat cotidianului belgian "La Derniere Heure".



Cînd a venit vorba despre naţionalitatea sa, el avînd părinţi unguri, Loţi a zis: "Mă întrebaţi de ce eu prefer să se spună că sînt mai degrabă maghiar decît român. Nu e o chestie de preferinţă, EU SÎNT UNGUR, PUNCT. Asta nu mă împiedică să locuiesc în România, unde am jucat, inclusiv în echipa naţională. Chiar dacă aparţin minorităţii maghiare, eu am înscris împotriva Ungariei, eu am pregătit reprezentativa română să bată Ungaria în preliminariile Cupei Mondiale. Am primit însă educaţie şi cultură maghiară. Mulţumesc părinţilor mei".



Faptul de a fi ungur în România l-a marcat pe Boloni. El a precizat: "Fiind în minoritate, am avut de trecut prea multe dificultăţi pentru a nu rămîne urme".





LOŢI DESPRE...



Meseria sa: "Pentru a rămîne în Occident şi a-mi îngriji familia, trebuia să-mi cîştig cumva existenţa. AM ÎNCEPUT SĂ ANTRENEZ DE NEVOIE, NU DOREAM SĂ DEVIN AŞA CEVA. Mi-am zis să profit totuşi de experienţa în fotbal. Examenele le-am luat pentru a mă amuza. Uneori, detest această meserie. Sînt judecat, bine sau rău, pe baza unor factori care nu depind doar de mine. Dar ea mi-a oferit totul".



Diploma de stomatolog: "Am profesat 6 ani, cînd eram jucător la Steaua, într-un cabinet de la sediul clubului. Salariul era neînsemnat, dar îmi plăcea această ocupaţie. În Franţa, diploma nu mi-a fost recunoscută".



Caracterul său: "Sînt sociabil, dar detest să fiu deranjat cînd muncesc. Sînt exigent şi aştept de la cei din jurul meu să fie la fel. Posibil, acest lucru e o eroare".



Cadoul cerut de Crăciun: "Puterea de a continua să dau. Să ofer bucurie familiei mele, apropiaţilor mei. Să dau jucătorilor posibilitatea să progreseze, clubului posibilitatea să cîştige".



Dorinţa pentru 2009: "Să iubesc. Iar fanilor şi celor apropiaţi lor le urez să fie sănătoşi".



Primele 6 luni la Standard: "M-am adaptat bine în grupul meu şi invers. Am impresia că am făcut o treabă bună şi am progresat împreună. Am cîştigat Supercupa, am bătut principalii rivali în meciurile directe şi sîntem singura echipă belgiană rămasă în Europa".



Viaţa la Liege: "Locuiesc aici cu soţia mea. Sînt acasă. E talentul şi/sau şansa mea de a-mi crea mediul să mă simt bine oriunde şi unde mă izolez bine pentru a mă proteja".



Tatăl său: "El m-a făcut să încep fotbalul cînd eram mic. Tot el m-a dus la primele meciuri. Vorbesc rar despre el pentru că a murit urmărindu-mă jucînd. Era în tribună şi a făcut hemoragie cerebrală. Aveam 15 ani, evoluam deja în liga a 3-a. Am vrut să renunţ definitiv la fotbal. Mama m-a văzut suferind şi m-a îndemnat să mă duc iar la antrenamente".



Mama sa: "După moartea tatălui meu, i-a preluat rolul. Totuşi, ea nu înţelege nimic din fotbal. În afară de faptul că băiatul său e cel mai bun... :) dar aşa sînt toate mamele. Azi, la 84 de ani, trăieşte la Budapesta. E singura, alături de soţie, căreia îi e teamă pentru mine şi pentru tot ce se întîmplă în jurul meu".



Fiica sa: "Are 25 de ani şi locuieşte la Nancy. Ca şi mine, a terminat studiile de stomatolog şi pregăteşte o specializare în implantologie".



Fratele său: "Şi el a jucat fotbal, ba ba a şi fost internaţional român o dată. Azi e mare fan Standard".