Steaua a făcut nu mai puţin de 4 transferuri eşuate în vara trecută, piata sud-americană reprezentînd coşmarul echipei din Ghencea.
După ce a fost prezentat ca noul lider al naţionalei Columbiei, Juan Carlos Toja a dezamăgit crunt în turul de campionat prin lentoare şi solutii deloc strălucite alese pe teren în momentele cheie.
Deşi debutul său din meciul cu Galatasaray a fost promiţător, Toja nu a reuşit apoi să se impună ca titular în primul 11 al Stelei, bifînd doar 6 prezenţe ca titular în Liga 1. Columbianul a costat-o pe Steaua 800.000 de euro.
Un alt jucător care nu s-a ridicat la nivelul aşteptat în tur a fost Janos Szekely, mijlocaşul de banda adus de la Oţelul. Deşi la Galaţi era cel mai bun pasator al echipei şi se regăsea deseori pe lista marcatorilor, Szekely nu a ieşit în evidenta pînă acum decît prin cîteva centrări precise şi un gol marcat din penalty, cu Farul. În rest, eforturi zadarnice de revenire la jocul din urmă cu cîteva luni. Bilanţul său: 6 meciuri de campionat jucate ca titular în acest sezon, un singur gol. Costul acestor rezultate: 1,5 milioane de euro!
Antonio Semedo a costat circa un milion de euro, dar în Ghencea el nu a semănat deloc cu jucătorul iute şi precis care încînta la CFR Cluj. În afară de meciul cu Gaz Metan, Semedo a dezamăgit în marea majoritate a partidelor în care a jucat, ratările sale monumentale din meciul tur cu Fiorentina atrăgîndu-i numeroase antipatii în tribuna "roş-albastră".
Un transfer eşuat a fost şi aducerea lui Ricardo Pedriel din Bolivia, atacantul care promitea să devină golgeterul Stelei. Acesta nu a apucat să bifeze vreun meci ca titular în Liga 1, dar a fost în garnitura de start la jocul cu Sportul Studenţesc din Cupă. Prestaţia sa a fost foarte ştearsă, iar Steaua a părăsit ruşinos competiţia.
Tot în ofensivă putem să amintim de brazilianul Arthuro, un jucător aspru criticat de Gigi Becali, care are o singură bilă albă de partea sa: golul decisiv din meciul cu FC Braşov. Cei 700.000 de euro plătiţi pe el par însă o sumă cam mare.
Mai mult, privind la suma de bani care s-a aruncat pe Andrei Ionescu, putem spune că nici aducerea tînărului oltean nu a fost o mutare deloc inspirata. Ionescu nu a reuşit să bifeze mai mult de un meci jucat ca titular pentru echipa "militarilor", deşi a costat nu mai puţin de 500.000 de euro! :O Tot în linia de mijloc, Abel Moreno a venit la Steaua pentru 200.000 de euro doar pentru a juca la echipa a doua, deoarece n-a avut acces aproape deloc la prima echipă.
PĂRERI
Mihai Stoichiţă, fost antrenor la Steaua: "Şi eu, şi nea Ţiţi Dumitriu, după atîţia ani de fotbal, i-am spus lui Marius că jucătorii ăştia nu ne impresionează deloc. Poate s-a supărat atunci, dar timpul ne-a dat dreptate"
Liţă Dumitru, fost fotbalist la Steaua: "Au făcut transferuri fără cap. Campania de achiziţii a fost făcută pe bani falşi, a fost degeaba. L-au dat pe Neşu dar nu au adus înlocuitor. Pe Rada l-au adus cînd mai aveau trei fundaşi centrali"
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}