Sporturi   •   Handbal   •   RULMENTUL BRAŞOV

Salariile jucătoarelor de la Rulmentul nu vor fi micşorate

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 ianuarie 2009

Principalul finanţator al echipei de handbal feminin Rulmentul Braşov, Teodor Florescu, a declarat duminică, după victoria cu Oţelul, că nu va mai renegocia contractele jucătoarelor, aşa cum anunţase în urmă cu câteva zile, din cauza crizei financiare.



"Situaţia financiară a echipei s-a ameliorat şi avem speranţe că sfârşitul sezonului competiţional o să fie unul frumos. Ţin să le mulţumesc fetelor, pentru că au tratat situaţia ca atare, nu a dorit nimeni să plece şi pentru asta sunt deosebit de mulţumit. Sunt satisfăcut, pentru că toată lumea vrea să rămână să lupte. Nu am renegociat salariile. Suntem pe drumul cel bun şi vom putea să ducem la bun sfâşit înţelegerile, aşa cum au fost de la început", a declarat duminică Teodor Florescu, la finalul meciului Rulmentul Braşov - Oţelul Galaţi, din etapa a 10-a a Ligii Naţionale feminine.



Acesta a mai precizat că în situaţia în care va fi nevoie de renegocieri va discuta cu jucătoarele din vară, dar numai dacă situaţia economică va impune într-un mod deosebit acest fapt. "Sper să nu fie cazul şi să putem plăti jucătoarele la nivelul la care suntem, pentru că avem o echipă de super-jucătoare, cu mari valori şi cu foarte mari caractere, lucru care m-a impresionat în ultima vreme", a spus Teodor Florescu.



Totodată, finanţatorul braşovencelor a anunţat că îşi doreşte ca Rulmentul să câştige Cupa EHF în acest sezon. "Noi vom spera la titlu până în ultima clipă, dar nu mai depinde de noi. În schimb, obiectivul nostru este să câştigăm fără dubii Cupa EHF", a spus Florescu.



Despre Cupa EHF a vorbit şi antrenorul Herbert Muller, care a atras atenţia că meciul cu formaţia maghiară Feherep Alcoa (fostă Cornexi) trebuie pregătit cu multă atenţie. "Ne aşteaptă două jocuri foarte dificile cu Cornexi, formaţie de care va trebui să trecem. Nu vom lăsa nimic la întâmplare. Este foarte important acest prim pas, pe care nu-l putem rata. Anul acesta nu voi pune niciun moment presiune pe echipă şi vom merge cu toate forţele pentru a câştigat Cupa EHF", a precizat antrenorul Rulmentului.



Rulmentul a învins cu 37-23 (19-10), pe HC Oţelul Galaţi, într-un meci din Liga Naţională feminină.



Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.