Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL GALAŢI

Oţelul, impas financiar fără precedent

Petre Grigoras

Articol de Marian Căpăţînă   —  duminică, 04 ianuarie 2009

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi este pe punctul de a ajunge în cel mai mare impas financiar din istoria sa.



De ceea ce le-a fost frică celor de la Oţelul se pare că nu vor scăpa. Criza economică mondială a împins tăvălugul şi peste clubul de fotbal de primă ligă, astfel că FC Oţelul este la un pas de a rămâne fără cea mai importantă sursă de finanţare: banii care veneau constant dinspre combinatul siderurgic gălăţean în fiecare an de mai bine de trei decenii încoace.



La mijlocul lunii decembrie viitorul nu părea aşa de negru, discuţiile dintre reprezentanţii clubului şi cei din conducerea Arcelor Mittal duseseră spre un verdict similar anilor precedenţi, semnarea unui nou contract de reclamă pentru aceeaşi sumă ca în 2008, minim trei miloane de euro. "Avem promisiuni ferme că vor continua să susţină echipa, clauzele contractuale au fost în linii mari stabilite, mai rămâne doar să se pună semnăturile", ne declara optimist în urmă cu două săptămâni Cătălin Tofan, directorul adjunct al clubului.



Însă, ultimele zile ale anului trecut nu au mai adus parafarea contractului. Directiva transmisă de la sediul central al Arcelor Mittal a fost clară şi imperativă. Printre măsurile anticriză se află şi stoparea oricăror contracte de sponsorizare, publicitate sau prestări servicii care nu sunt strict necesare. Astfel, Oţelul rămâne fără cea mai importantă sursă financiară, care reprezenta mai bine de trei sferturi din buget.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.