Urko Pardo (25 de ani) spune că nici nu se gîndeşte să plece din Giuleşti şi şi-a propus ca în 2009 să devină titular
- Urko, te mai întorci în România?
- Bineînţeles! Sînt jucătorul Rapidului şi mă voi prezenta pe 12 ianuarie la reunirea lotului. Vă spun sincer că sînt extrem de montat şi abia aştept să mă întorc la echipă. Am o revanşă de luat. :X Am trecut peste momentele dificile, dar nici nu mă gîndesc să plec!
- Ai făcut ceva special în vacanţă?
- Marea parte a timpului mi-am petrecut-o în Spania, alături de familie, iar acum sînt în Belgia, la nişte rude, şi profit de ultimele zile libere. Mi-a prins bine perioada asta petrecută alături de cei dragi, m-a ajutat să mă refac psihic după toate cele prin care am trecut în turul campionatului. :)
- Ce şanse crezi că ai să joci titular?
- În orice competiţie trebuie să te baţi pentru a fi cel mai bun. Eu aşa gîndesc! Recunosc că am comis cîteva erori, dar acum sînt gata să lupt pentru a-mi cîştiga postul de titular. Vreau să demonstrez că sînt un goalkeeper valoros şi că banii plătiţi pe mine nu au fost aruncaţi pe geam.
Se bate cu Marinescu
Rapidiştii nu stau foarte bine pe postul de portar. După ce Dani Coman a plecat gratis la FC Braşov, înlocuitorul său, Elinton Andrade, şi-a anunţat şi el intenţia de a părăsi clubul din Grant. "Soţia mea e însărcinată şi sper să găsesc înţelegere. Mă simt bine în România, vreau să iau titlul cu Rapidul, dar aş dori să fiu împrumutat un an de zile în Brazilia", a spus Andrade în presa braziliană. Dacă cererea sud-americanului va fi acceptată, giuleştenii vor rămîne în lot doar cu doi portari: Pardo şi tînărul de 23 ani, Andrei Marinescu.
"Vreau să fiu numărul 1 pe postul de portar. Sînt pregătit să recîştig încrederea colegilor şi a suporterilor"
URKO PARDO, portar Rapid
4 meciuri a jucat Pardo în turul campionatului, avînd o medie a notelor GSP de 4,25, cea mai mică dintre toţi rapidiştii
260.000 de euro e salariul anual pe care-l încasează Pardo în Giuleşti
Fotbal • Liga 1 • RAPID
Urko Pardo: "Voi fi cel mai bun"
Articol de Cătălin Popescu — marţi, 06 ianuarie 2009
{{text}}