Liga 1

Claudiu Keşeru vine la FC Vaslui!

Articol de Cristian Lapa  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul internaţional de tineret, Claudiu Keşeru, şi-a dat acordul să evolueze pentru "Nantes de România"

Viorel Moldovan vrea să întărească ofensiva şi l-a ţintit pe fostul său coleg de la Nantes, Claudiu Keşeru. "E un jucător care poate «exploda» la Vaslui. L-am sunat de Sărbători şi i-am transmis că îl vreau în echipă. El a venit la Nantes cînd avea 17 ani, în perioada în care jucam şi eu pentru trupa franceză. Practic, a fost sub tutela mea. Ştiu ce poate şi mi-l doresc enorm", a spus tehnicianul grupării moldave.

Răspunsul lui Keşeru (22 de ani) a venit prompt: "Ar fi minunat să mă antreneze Moldovan. Simt că am stat prea mult în Franţa. M-a deranjat că în ultima vreme nu am prins echipa. Sper să se concretizeze mutarea mea la Vaslui".

Oficialii vasluieni vor discuta zilele următoare cu şefii lui Nantes, iar Moldovan explică de ce trecerea lui Claudiu în Liga I are şanse mari de reuşită: "Situaţia lui nu este tocmai roz. Cei de la Nantes vor să-l vîndă, nu mai agreează ideea unui împrumut. Sper să-l aduc la Vaslui, mai ales că şi noi jucăm în galben-verde. Sîntem tot un fel de Nantes".

Vine şi Deac?
Adrian Porumboiu susţine că şi mijlocaşul lui CFR Cluj, Ciprian Deac (22 de ani), ar putea semna cu trupa lui Viorel Moldovan: "Am discutat cu şefii lui CFR despre transferul lui Deac. Nu ne interesează un împrumut, ci un transfer definitiv. Aşteptăm zilele acestea un răspuns".

"Keşeru ar fi foarte inspirat dacă ar alege Vasluiul, un club de top, cu pretenţii în cupele europene"
Emil Săndoi, antrenor România tineret

"Keşeru este fotbalist de «naţională». E de multă vreme speranţă. La Vaslui va deveni o certitudine"
Viorel Moldovan, antrenor FC Vaslui

9 meciuri a jucat Keşeru pentru Nantes în actualul sezon, marcînd o singură dată

11 goluri
în 17 partide a înscris Keşeru în stagiunea precedentă, pentru Libourne, unde a fost împrumutat de Nantes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.