Federaţia Engleză de Fotbal (FA) împreună cu Liga Engleză vor deschide o nouă anchetă, după ce clubul West Ham United este acuzat că a încălcat regulamentele în vigoare, informează site-ul oficial al forului.
Cluburile West Ham şi Sheffield United au un conflict mai vechi, în legătură cu perioada pe care Carlos Tevez a petrecut-o la formaţia de pe Upton Park.
Atacantul evoluează în prezent la Manchester United, dar a avut un rol important în salvarea de la retrogradare a lui West Ham, în sezonul 2006/2007, iar Sheffield a câştigat recent procesul împotriva clubului.
Şeful Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti, Gordon Taylor, a afirmat în această săptămână că problemele în jurul lui Tevez au apărut din cauza proprietarului jucătorului, drepturile acestuia fiind administrate de compania MSI, care l-a împrumutat la gruparea pregătită de Alex Ferguson.
West Ham primise şi o amendă de 5,5 milioane de lire sterline pentru încălcarea regulamentelor şi a făcut o plângere la TAS, dar un tribunal londonez a decis să împiedice apelul depus de West Ham United în acesta caz, urmând ca procesul dintre cele două cluburi să continue.
NewsIn
{{text}}