Auto

Curentul Scirocco

Articol de Valentin Damian  —  Monday 30th of November -0001 12:00

VW Scirocco este un nou trend în categoria coupe-urilor ieftine care impresionează prin design, putere şi originalitate

Românii s-au obişnuit să vadă pe stradă maşini frumoase. S-au emancipat şi cu greu mai întorc capul să admire ceva, poate doar o femeie. Volkswagen Scirocco este excepţia de la regulă. Lumea se opreşte din mers, o admiră, iar cei mai norocoşi apucă să-şi facă poze cu ea. Maşina a fost reinventată acum de germani după debutul său pe piaţă în urmă cu 34 de ani. De ce din nou Scirocco? Pentru că a rămas în istorie ca modelul coupe de la Volkswagen cu cel mai mare succes din toate timpurile. De ce se numeşte Scirocco? Pentru că s-a inspirat după vîntul cald care adie din deşertul Sahara către Marea Mediterană. Scirocco acolo a luat naştere şi acum tot acolo se face, în Portugalia. :D

Scirocco e interesant. La prima vedere nici nu ştii despre ce maşină e vorba. Chestia e verificată pentru că românii după ce observau sigla lui VW se duceau în spatele ei să vadă despre ce model e vorba. Nu s-a inspirat după nici o maşină, chiar se poate spune că VW Golf 6, care a apărut la sfîrşitul lui 2008, s-a inspirat de la Scirocco în partea frontală. ;)

Dimensiunile lui Scirocco se apropie de cele din generaţia actuală de Golf, însă este mai joasă şi mai lată. Scirocco e un coupe sport, dar se poate vorbi de o maşină de 2Ă2 locuri, ultimele două fiind chiar pentru adulţi. Interiorul e de calitate, iar ceasurile de la bord luminează în alb. :O

VW Scirocco oferă 5 variante de motorizare: trei pe benzină (1.4 TSI - 122 CP, 1.4 TSI - 160 CP şi 2.0 TSI - 200 CP) şi două diesel (2.0 TDI cu 140 şi 170 CP). Pentru drive test s-a nimerit un 1.4 TSI, 160 CP. Impresii? Maşina merge într-un fel anume. Multă putere şi niciodată nu-ţi lasă impresia că într-un viraj te poate abandona. Totul se datorează suspensiei şi direcţiei controlate electronic. E o plăcere s-o conduci datorită unei poziţii joase a şoferului, al cărui scaun are şi o susţinere laterală excelentă.

Concluzia? E frumoasă, e rea şi nici nu seamănă cu altceva. Atuuri, nu glumă!

21.603 euro (TVA inclus) costă un Scirocco 1.4 TSI / 160 CP Sportline

Date tehnice 1.4 TSI
Lungime (mm) 4.256
Lăţime (mm) 1.810
Înălţime (mm) 1.404
Cilindree (cmc) 1.390
Putere (CP/rpm) 160/5.800
Cuplu (Nm/rpm) 240/1.500
Vit. max. (km/h) 218
Acc. 0-100 km/h (s) 8,0

Consum (l/100 km)
-urban 8,7
-extraurban 5,4
-mixt 6,6

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.