A răguşit

La ultimele cinci Olimpiade, cîrmaciul Elena Georgescu a fost vocea autoritară a echipajului de 8 plus 1 rame



"De aia m-au şi ales! Eram la liceu, în clasa a noua, jucam baschet la ora de sport. Venise antrenorul Ilie Sarenco de la clubul Metalul. Avea nevoie de cîrmaci. Eu tot strigam la colege să-mi paseze mingea şi, cînd m-a auzit, a zis: «E bună, ţipă tare, are voce!»". Aşa a ajuns Nuţi Georgescu la canotaj. :O "Nici nu ştiam cu ce se mănîncă. L-am întrebat pe tata cînd m-am întors de la şcoală şi mi-a explicat el. Oricum, îmi plăcea sportul, făcusem puţină gimnastică, aşa că m-am dus!".



Cînd a ieşit prima dată pe apă, într-un echipaj de 4 plus 1 vîsle, i-a fost frică. S-a obişnuit însă repede şi îşi aminteşte că nu s-a răsturnat niciodată cu barca. "Am încercat asta în Herăstrău, cu o universală, dar nici măcar atunci, în joacă, n-am reuşit. A căzut, în schimb, în apă un cuplu care se uita la noi şi nu înţelegea ce vrem să facem", povesteşte Elena.



După numai doi ani, a fost selecţionată la lotul naţional. Era în 1982. În '83 a mers la primele Mondiale din carieră, iar în 1992 la întîia Olimpiadă, cea de la Barcelona. Acolo, echipajul de 8 plus 1 a venit pe locul doi. "Am avut emoţii mari, nu prea realizam ce se întîmplă. M-am bucurat pentru argint". Era prima medalie din cele cinci olimpice cucerite de Nuţi, trei de aur, una de argint şi una de bronz, la tot atîtea ediţii ale JO.



Canotoarea spune că mîna dreaptă a antrenorului este cîrmaciul. "În barcă, pe tine te ascultă colegele. Trebuie să fii atentă la tot, la rame, la direcţie, la adversari. Să ştii cînd să le încurajezi. Eu le cunoşteam foarte bine, ştiam cînd are fiecare punctul slab şi atunci interveneam, ca să le ambiţionez. Tot timpul eram cu gura pe ele!", spune zîmbind Nuţi. :)



În 26 de ani de canotaj. o singură dată am fost răguşită. Era la o probă de viteză pe Snagov. "Am rezolvat repede, am băut lapte cu ouă crude şi mi-a trecut imediat", îşi aminteşte cîrmaciul. "Eu mereu am ţipat, chiar dacă aveam sau nu staţie în barcă, tot strigam. Şi mereu am avut voce!".



Lacrimi pentru bronz

Anul trecut, la JO de la Beijing, echipajul de 8 plus 1, campion la precedentele trei ediţii, a cîştigat medalia de bronz. "Tot anul s-a muncit serios, toată lumea s-a ţinut de program, eram pornite pentru aur", spune Elena. "De atunci, am stat, m-am gîndit şi singura explicaţie pe care o găsesc e că ne-am dorit prea mult. Şi am plătit în timpul cursei". Pînă în urmă cu cîteva zile, cîrmaciul nu văzuse înregistrarea finalei. A urmărit însă o retrospectivă pe TVR 2 şi, după aproape cinci luni, a izbucnit din nou în plîns, la fel ca la capătul cursei.



A făcut mereu cîntarul!

La fel ca la galele de box, cîrmacii sînt cîntăriţi înaintea curselor. Regulamentar, nu trebuie să aibă mai mult de 50 de kilograme, ceea ce pentru Nuţi Georgescu n-a fost niciodată vreo problemă, dar nici cu prea mult sub această graniţă, pentru a nu afecta echilibrul bărcii. "Tot timpul eram sub limită. Trebuia să mănînc ca să mai pun cîteva sute de grame. De obicei însă, beam multă apă şi aşa păcăleam cîntarul", povesteşte canotoarea.



Portiţă deschisă

La 44 de ani, Elena Georgescu a fost cea mai în vîrstă componentă a bărcii de 8 plus 1. După Beijing, ea s-a retras şi n-a mai participat la Europene, aşa cum au făcut celelalte colege. "Am zis s-o las pe cea mică, pe Talida Stoica, să vadă cum e un concurs important, să nu înceapă direct cu Mondialele". Nuţi nu exclude însă total ideea unei reveniri. ;) "I-am spus şi antrenorului, eu nu întorc spatele canotajului. Dacă va avea vreodată nevoie de mine, n-o să-l refuz. Iubesc acest sport. Chiar şi Geta Andrunache mi-a zis: «Poţi să mergi şi la Londra, că nu eşti cea mai bătrînă cîrmăciţă!»". În finala de la Beijing, cîrmaciul Canadei, Lesley Thompson-Willie, a deţinut recordul, ea avînd 49 de ani!



Fata nu vrea

Diana, fata în vîrstă de 15 ani a Elenei, nu vrea ca mama ei să revină la sport. I-a simţit prea mult lipsa în lungile cantonamente care se întindeau pe 11 luni dintr-un an. "Am născut-o în 1993 şi m-am întors la Snagov în '95. Atunci mi-a fost cel mai greu. Era mică, se mai îmbolnăvea, eu nu puteam să plec şi soţul meu avea grijă de toate. Mergea cu ea la doctor, apoi mă suna şi mă liniştea. Eu veneam acasă doar în week-end-uri", povesteşte Nuţi. Acum însă, pînă îşi va prelua postul la Direcţia Paşapoarte, o răsfaţă pe Diana, care la vară va merge la liceu, la profil matematică-info.



"Echipajul de opt plus unu a fost, pur şi simplu, o familie. Ne cunoşteam foarte bine una pe alta, ne înţelegeam şi eram serioase"



"Cea mai ciudată pistă era cea de la Munchen. Am urît-o toate, nu ne-a mers niciodată bine acolo. La fel şi la Poznan"

Elena Georgescu