Liga 1

Ultimul avertisment

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şefii le-au transmis străinilor, în special lui Ze Kalanga şi Julio Cesar Correa, să nu întîrzie la reuniune. Altfel, vor fi arşi la buzunare


În Ştefan cel Mare nu se mai acceptă indisciplina sub nici o formă după "Scandalul maneaua", de la finalul lui 2008, în care au fost implicaţi Ropotan, Torje, Pulhac şi Goian. În vizor au intrat şi jucătorii străini, principalii vizaţi fiind Ze Kalanga, cu destule antecedente la activ, dar şi Julio Cesar. Ultimul are de plătit şi o amendă de 6.000 de euro întrucît, la finalul turului, a păcălit staff-ul tehnic că i-a fugit nevasta de acasă, pentru a pleca mai repede în Portugalia înaintea Sărbătorilor de iarnă!

Kalanga nu şi-ar mai dori să continue la Dinamo în urma incidentului cu secundul Jean Vlădoiu de acum cu cîteva săptămîni, însă are o clauză în contract conform căreia trebuie să plătească 50.000 de euro pentru fiecare săptămînă de chiul. "Toţi au fost înştiinţaţi, inclusiv Thiago, să nu întîrzie la reunirea lotului. Altfel, vor primi amenzi usturătoare!", zic şefii.


5.000 de euro este cea mai mare amendă pe care a primit-o Ze Kalanga pentru că a întîrziat, lucru care s-a întîmplat de 5 ori din iunie 2006 şi pînă acum

180.000 de euro este salariul anual al lui Julio Cesar Correa în Ştefan cel Mare, plus bonusuri de performanţă

150.000 de euro pe sezon cîştigă Ze Kalanga la Dinamo, sumă la care se adaugă indemnizaţiile de joc

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.