Duminică, în partida cu Mallorca de pe Son Moix, căpitanul lui Real Madrid, Raul Gonzales, are şansa de a juca cel de-al 500-lea meci pentru gruparea "blanco" în Primera Division.
Atacantul spune că recordul său nu ar fi fost atins fără contribuţia antrenorilor, coechipierilor şi suporterilor, evidenţiindu-i pe cei care l-au sprijinit în cei 14 ani petrecuţi la prima echipă a clubului de pe Berbabeu.
"Nu ştiu cum aş fi reuşit să fac ceva în carieră fără ajutorul oamenilor de la Madrid. Toţi au fost alături de mine şi m-au ajutat. Începînd cu Valdano şi terminînd cu Juande Ramos, toţi antrenorii au un rol în evoluţia mea ca jucător. Am aceeaşi ambiţie de a cîştiga şi de a mă face util echipei ca şi în momentul în care am început fotbalul. Chiar dacă Barcelona pare evadată în cîştigătoare, cred că avem încă şanse la titlu" a comentat Raul într-un interviu acordat publicaţiei spaniole AS.
{{text}}