Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Manea: "Avantajul lui Rada în faţa lui Şumudică este experienţa..."

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 11 ianuarie 2009

Directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, a vorbit pentru gsp.ro despre posibilitatea ca Marian Rada să antreneze echipa din Giuleşti din postura de principal:



"Atît Şumudică, cît şi Rada sunt tehnicieni tineri, amîndoi dornici de afirmare, care vor din tot sufletul să antreneze Rapidul. Avantajul lui Rada este că a lucrat cu mai mulţi antrenori în Giuleşti şi asta l-a ajutat foarte mult.



Chiar dacă orice tehnician trebuie să aibă propria filozofie despre fotbal, pe mine m-a ajutat că am stat pe lîngă Mircea Lucescu 4 ani de zile după ce lucrasem înainte ca principal. Nu mi-a părut deloc rău pentru acea experienţă", a comentat Manea pentru gsp.ro.



Întrebat dacă Rada şi Şumudică ar putea lucra împreună la Rapid, fostul atacant al "vişiniilor" a afirmat sec:

"Nu cred. Amîndoi sunt orgolioşi şi îşi doresc să fie antrenor principal", a încheiat Nicolae Manea pentru gsp.ro.



Adrian Iencsi a declarat astăzi pentru gsp.ro: "Nu cred că cei doi ar putea lucra împreună, după modelul Lars Lagerback - Tommy Soderberg, mai ales pentru că Şumi are ambiţia de a fi antrenor principal"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.