Liga Campionilor

Bune si rele

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Barcelona a cistigat in Germania, dar l-a pierdut pentru o luna si pe Marquez. Inainte de Stuttgart, Frank Rijkaard numai belele avea. Pe linga Eto'o si Edmilson, care stau de multe saptamini, se accidentasera Zambrotta, Yaya Toure, ambii cu pauze prognozate la o luna, plus Milito. In plus, revenea si Ronaldinho, ceea ce dadea destula bataie de cap antrenorului, obligat sa schimbe un angrenaj ce cistigase 4 meciuri la rind. "4 ani a reprezentat o solutie si brusc a devenit o problema", descria cu oarece amaraciune situatia cotidianul "El Mundo Deportivo".

Ronaldinho a intrat din primul minut, pentru ca-i greu de conceput ca el sa fie rezerva. Evolutia sa a fost rezonabila, fara a fi ca pe vremuri, cu certe detalii insa pentru o posibila revenire de forma. Partea buna pentru catalani a fost victoria, obtinuta insa dupa multe momente cind nemtii au chinuit o aparare incropita. Pentru ca aici vine partea rea. Marquez, abia revenit dupa o leziune, s-a reaccidentat inca din minutul 7 si va lipsi alte 5 saptamini, lasindu-l pe Rijkaard fara mijlocas la inchidere. Inlocuitorul mexicanului, Puyol, a deschis scorul, dar a iesit si el accidentat, desi situatia lui nu pare a fi prea grava.

Marica, 26 de minute slabe
Ramas rezerva la inceput, in detrimentul cuplului Cacau-Mario Gomez, Marica a fost trimis in teren in minutul 64, la 0-1. N-a reusit nici o faza notabila, astfel ca nu pot exista caracterizari pozitive la adresa sa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.