Patronul de la Rulmentul Braşov, Teodor Florescu, e dispus să dea briliantul echipei, pe Cristina Neagu, la marea rivală, împrumut, pînă în vară
Oltchim Rm. Vîlcea s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor după ce a învins-o duminică, în Norvegia, cu 27-25 pe Larvik. Campioana României e în proporţie de 99 la sută sigură acum că va ocupa şi primul loc în grupă, :d Podravka Koprivnica, adversara din ultima etapă, avînd nevoie de un succes la peste 10 goluri diferenţă duminică, la Vîlcea! Parcursul Oltchimului în Ligă i-a făcut pe conducătorii clubului vîlcean să se gîndească în acest sezon chiar la cucerirea trofeului. Pentru acest lucru ei încearcă întăriri de ultimă oră.
La precedentul meci de la Rîmnicu Vîlcea, cel cu Lada Togliatti, sponsorul Oltchimului, Constantin Roibu, a văzut meciul împreună cu patronul Rulmentului, Teodor Florescu. Vîlcean la origine, Florescu i-a promis lui Roibu că dacă Oltchim se va califica în faza a doua a grupelor, îi va da două jucătoare împrumut pînă în vară! ;)
Vîlcea s-a şi gîndit la numele handbalistelor care le-ar putea ajuta în tentativa de a cuceri trofeul: croata Lidja Horvat (26 de ani) şi Cristina Neagu (20 de ani)! Mai mult, se pare că oficialii de la Vîlcea au şi discutat cu cele două jucătoare, care sînt dispuse să ajute Oltchimul!
Acum rămîne de văzut dacă Teodor Florescu îşi va respecta promisiunea şi ce jucătoare va fi dispus să trimită la Vîlcea pînă în vară.
Rimanici a vorbit cu Horvath
Croatul Ivica Rimanici, antrenorul Oltchimului, a discutat cu interul dreapta de la Rulmentul, conaţionala sa, Lidja Horvath. Fosta handbalistă de la Podravka Koprivnica a fost încîntată să vină la Oltchim, ;) mai ales cînd a văzut ce echipă are Vîlcea. Horvath ar urma să o dubleze pe postul de inter pe Steluţa Luca, mai ales că vîlceanca are mari probleme de sănătate.
S-a schimbat regulamentul
Iniţial, înainte de a discuta cu patronul Rulmentului, Oltchim a vrut să o transfere la Vîlcea pe rusoaica Davîdenko de la Lada Togliatti. "E adevărat, ne-am dorit să o transferăm pe Davîdenko, cei de la Lada erau dispuşi să ne-o dea, dar ea nu va mai putea juca în Liga Campionilor. Federaţia europeană a schimbat regulamentul în sensul că o handbalistă care a evoluat pentru o echipă în Ligă, nu mai poate juca pentru alta în acelaşi sezon", a declarat preşedintele Ioan Gavrilescu.
Sporturi • Handbal • RULMENTUL AJUTĂ OLTCHIMUL ÎN TENTATIVA DE A CÎŞTIGA LIGA CAMPIONILOR
Cristina Neagu la Oltchim Rm. Vîlcea?
Cristina Neagu
Articol de Marian Ursescu — luni, 12 ianuarie 2009
{{text}}