Fotbal   •   Liga 1   •   TIMIŞOARA

Marian Iancu: "Timişoara s-a depărţit mereu la timp de antrenori" ;)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 ianuarie 2009

Patronul timişorean Marian Iancu a spus că îi vrea binele fostului antrenor al echipei sale, menţionînd în acelaşi timp că jucătorii trimişi la Buzău dau un test important pentru viitorul lor, la echipa din Crîng.



"Într-o democraţie nimeni nu poate să îngrădească dreptul cuiva la muncă. Noi ne-am despărţit la timp de Olăroiu, de Hagi... Sîntem oameni civilizaţi, nu păcălim pe nimeni. La un moment dat nu au mai funcţionat lucrurile şi am întrerupt colaborarea.



După meciul cu Mlada Boleslav, cînd Rapidul juca în grupele Cupei UEFA, l-am urmărit mai atent pe Dusan Uhrin, şi mai apoi l-am adus la Timişoara. Am lucrat un an şi jumătate împreună, despărţirea a fost amiabilă. Nu ştiu dacă la acea vreme a mai avut alte oferte. Îi doresc numai lucruri bune lui Dusan Uhrin, ne respectăm, ne dorim binele.



Vom vedea după stagiile de pregătire din această iarnă în ce capacitate fizică va fi echipa. În vestiarul nostru este un grup unit. Am trimis jucători la Buzău pentru că vrem să vedem la ce nivel au ajuns fotbaliştii din noua generaţie", a spus Marian Iancu la Telesport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.