Olympique Marseille şi Şahtior Doneţk au ajuns, marţi, la un acord în urma căruia atacantul brazilian Evaeverson Lemos da Silva "Brandao" va evolua pentru la gruparea franceză, informează L'Equipe.
"Este o adevărată bestie, va călca totul în picioare pentru a trage echipa după el. Brandao este un vârf de careu care impresionează prin angajament şi determinare. Mă va ajuta mult prin presingul pe care îl va face la fundaşi adverşi", a declarat antrenorul grupării marseilleze, Eric Gerets.
Brandao, 28 de ani, înalt de 1,89 metri, a fost adus de Marseille pentru a suplini absenţa golgheterului senegalez Mamadou Niang, indisponibil mai multe luni din cauza unei accidentări. Atacantul brazilian a evoluat la Şahtior din 2002, an în care a fost cumpărat de la Sao Caetano.
Marseille, învingătoare în etapa precedentă pe terenul lui Auxerre, scor 2-0, ocupă în momentul de faţă locul 4 în Ligue 1, şi va primi în runda următoare vizita lui Le Havre.
NewsIn
{{text}}