Atacantul are porţile închise, momentan, în Ştefan cel Mare, nefiind agreat de către jucători şi de către fani
Transferul-surpriză al lui Alexandru Piţurcă la Dinamo a fost stopat, cu toate că vîrful de 25 de ani ar fi fost de acord cu mutarea. "Nu ştiu nimic despre oferta lui Dinamo, în afara a 100 de telefoane primite în decursul zilei de marţi care să mă întrebe dacă merg acolo... Cînd va fi ceva, vom discuta", a precizat aseară atacantul Pandurilor.
Gazeta vă oferă motivele pentru care roş-albii au blocat tratativele:
1. Jucătorii dinamovişti se opun tranzacţiei! "Şi aşa sîntem claie peste grămadă în vestiar, ce să mai caute şi el?!", s-au amuzat fotbaliştii ieri. Mai mult, "cîinii" au transmis şefilor că nu ar fi o mutare prea bună, avînd în vedere trecutul stelist al băiatului şi au supralicitat: "Nu va fi privit cu ochi buni dacă vine el şi pleacă Dănciulescu, cel mai bun de la echipă. În locul cui să joace? Iese scandal mare dacă vine Piţi mic! S-a spus că vrem la Dinamo dinamovişti, acum ne sucim?". Au existat şi fotbalişti care au fost drastici: "Dacă vine Piţi junior, mai mulţi dintre noi ne ducem la Dinamo II!".
2. În discuţiile de pe forumuri, fanii "cîinilor" au cerut ferm conducerii să nu facă afacerea.
3. Chiar şi tatăl fotbalistului, selecţionerul României, Victor Piţurcă, şi-a sfătuit fiul să mai rămînă măcar pînă în vară la Tîrgu Jiu.
4. Şi oficialii dinamovişti au renunţat la variantă. "Avem relaţii bune cu Piţurcă, n-are rost să le stricăm. Normal că ăla micu' ar trebui să asude serios pentru titularizare, or vedeţi ce concurenţă e la Dinamo... Ar fi foarte greu să se impună".
"Ţineţi-l neapărat pe !"
Dănciulescu nu a fost lăsat să plece, deşi Terek Groznîi şi Al Ettifaq au insistat pentru achiziţionarea golgeterului de 32 de ani. Şi dădeau un milion de euro. Motivele? 1. Pentru că jucătorii dinamovişti au militat ca el să rămînă neapărat: "Trebuie să fii nebun să-l dai, va fi golgeterul României în acest sezon!". 2. Este foarte apreciat de către fani, iar şefii nu vor să rişte să se despartă de "decarul" echipei chiar acum, cînd Dinamo se bate la titlu şi pentru un loc în grupele Ligii. Dănciulescu a marcat 8 goluri în toamnă.
Sondaj dinamovisti.ro
Îl vrei pe Alexandru Piţurcă la Dinamo?
Da 39%
Nu 61%
Au votat 900 de fani.
Fotbal • Liga 1 • VAL DE ANTIPATIE ÎMPOTRIVA LUI PIŢURCĂ JUNIOR
Blocat
Articol de Eduard Apostol — miercuri, 14 ianuarie 2009
{{text}}