Sporturi   •   Handbal   •   ROMÂNIA-UNGARIA, ORA 18:00, LIVE PE TVR2 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gheorghe Tadici: "România va termina între primele opt echipe la acest Mondial"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 18 ianuarie 2009

Antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, a declarat că în opinia sa reprezentativa masculină a României va termina Campionatul Mondial din Croaţia între primele opt formaţii din lume. Naţionala României a fost învinsă, sîmbătă, la Osijek, de campioana olimpică Franţa, cu scorul de 31-21 (12-9), în meciul de debut din grupa A preliminară a CM.



"Scorul final nu cred că a fost extraordinar de mare. Rudi Stănescu ne-a ţinut în joc, altfel diferenţa ar fi fost mult mai mare. Şi Toma, un alt jucător al Constanţei, a făcut un meci foarte bun. Ne-ar fi trebuit şapte jucători precum Stănescu şi Toma şi cred că în acele condiţii scorul ar fi fost mult mai strâns.

Cred că ar fi meritat o convocare şi Mureşan şi Chepreghi, dar s-a dorit convocarea jucătorilor cu cea mai mare experienţă pentru a reuşi un rezultat cît mai bun, mai ales venind după o absenţă de 14 ani la un Campionat Mondial.

Părerea mea este că România va termina între primele opt la acest Campionat Mondial, dar ne va fi greu să trecem de grupe, meciurile cu Ungaria, Slovacia sau Argentina fiind destul de grele", a afirmat Tadici.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.