International   •   Campionate   •   MANCHESTER CITY

Arrigo Sacchi: "Robinho şi-a pierdut capul cînd a semnat cu City"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 22 ianuarie 2009

Fostul director tehnic al lui Real Madrid, Arrigo Sacchi, consideră că brazilianul Robinho a greşit atunci cînd a ales să plece de la campioana Spaniei pentru contractul imens oferit de Manchester City.



După ce l-au ratat pe Kaka, oficialii de pe City of Manchester Stadium se confruntă cu "problema Robinho". Atacantul a părăsit marţi echipa pentru a se întoarce în Brazilia, alimentînd astfel speculaţiile că s-ar fi certat cu managerul Mark Hughes. Deşi Robinho a spus că excursia în ţara natală a fost aprobată de club, Sacchi se arată îngrijorat de situaţia jucătorului pentru transferul căruia a insistat.



"Este evident că şi-a pierdut capul în momentul în care a văzut o sumă cu atîtea zerouri. Nu a fost o decizie bună din punct de vedere sportiv. La City şi-a pierdut bucuria pe care fotbalul i-o poate da. Nu mai are fantezie şi cred că regretă alegerea făcută în vară. Un fotbalist de top nu poate părăsi Real Madrid pentru a ajunge la Manchester City!" a spus Sacchi în The Sun.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.