Britanicul Andy Murray s-a calificat fără emoţii în cel de-al treilea tur al turneului Australian Open, după ce a trecut de ibericul Marcel Granollers cu scorul de 6-4 6-2 6-2.
Favoritul numărul patru al competiţiei, Murray nu a întîmpinat mari probleme în a se descotorosi de Granollers în drumul său spre finală. Văzut de mulţi ca principalul favorit la cîştigarea trofeului, britanicul şi-a respectat statutul de favorit, încheiînd conturile în doar trei seturi.
"Nu am reuşit să mă concentrez la fiecare punct. A fost dificil. Au fost condiţii mai grele decît la primul meci cu Pavel", a spus Andy Murray.
În turul trei, acesta îl va întîlni pe austriacul Jurgen Melzer, care a trecut în actul secund de neamţul Andreas Beck, scos 5-7 7-6(7) 6-4 6-3.
Sporturi • Tenis • AUSTRALIAN OPEN
Andy Murray continuă cursa spre finală
Articol de Florin Dincă — joi, 22 ianuarie 2009
{{text}}