Gigi Becali anunţă că nu mai investeşte nimic şi că echipa mai are bani doar anul acesta
Gigi Becali face previziuni sumbre în ceea ce priveşte viitorul Stelei. "Acum nu avem mari probleme, dar e posibil să apară în perioada următoare. Salariile nu le pot micşora, trebuie respectate. Acum, datorită transferurilor lui Nicolae Dică şi Mirel Rădoi, avem bani la club. La 1 ianuarie 2010 vom trage linie şi vom vedea exact cum stăm. Adunăm, scădem şi, dacă nu mai sînt bani, vom închide prăvălia. Echipa să se autofinanţeze, că eu am decis deja, nu mai scot nici un ban din buzunar :O pentru Steaua", a spus Becali.
Patronul din Ghencea a dezvăluit apoi de ce s-a ajuns aici. "Steaua n-a fost niciodată profitabilă. Ce vorbesc unii sînt poveşti. Atît de profitabilă e că am fost nevoit să bag 40 de milioane, în afară de ce am încasat în toţi aceşti ani. Acum să zicem că nu mai fac transferuri, dar tot trebuie să mai dau pînă în vară 4,5 milioane. Eu nu pot să risc averea familiei şi a copiilor mei pentru Steaua, nu voi face niciodată aşa ceva".
Încasări-record de la UEFA şi din drepturi TV
Anunţul făcut de Becali vine în mijlocul unui sezon în care Steaua a avut încasări foarte mari. Aproape 10 milioane de euro :O au însemnat bonusurile din participarea în Champions Legaue şi din biletele celor 4 meciuri de acasă, cu Galatasaray, Fiorentina, Lyon şi Bayern Munchen. La cele 10 milioane s-au adăugat alte 3,2 milioane de la LPF, cota parte din drepturile TV oferite ocupantei locului 2 din campionatul trecut.
Ameninţat cu falimentul!
Gigi Becali este învinuit, mai nou, pentru neplata unor datorii către fosta firmă care a asigurat paza şi protecţia pe stadion şi la casa lui, BGS. "Steaua a avut faţă de noi o datorie de 250.000 de lei, iar domnul Becali de 40.000 de lei. O parte din cea a clublui, de aproape 50.000 de lei, a fost plătită în decembrie. Dacă însă pînă în luna martie nu ne vom primi şi restul de bani, executorii vor pune sechestru pe bunurile clubului", a anunţat ieri preşedintele BGS, Bogdan Oprea. "Nu ştiam de această problemă, dar se va stinge litigiul! Banii aştia îi am acum în buzunar, chiar n-am ajuns să nu pot plăti 40.000-50.000 lei", a fost răspunsul patronului roş-albaştrilor. (Mihai Grigorescu)
"Fotbalul e ca orice prăvălie. Dacă nu mai merge, automat nu mai sînt bani şi ce faci? Închizi prăvălia, că altceva n-ai de ales"
Gigi Becali, patron Steaua
8 milioane de euro a încasat Steaua de pe urma vînzărilor lui Dică (la Catania) şi Rădoi (la Al-Hilal)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}