Echipa australiană Maritimo a anunţat oficial că va participa pentru prima oară în Class One World Powerboat Championship, urmînd să aducă la start două ambarcaţiuni. Noul model, dotat cu două motoare Mercury V8, cu 790 de cai putere, proiectat şi fabricat de cea mai importantă firmă din Australia, Maritimo, care produce şi yachturi de lux, a fost prezentat în premieră anul trecut, la cursa din Dubai, cînd a încheiat pe locul al cincilea.
“Într-un fel, a fost dezamăgitor faptul că nu am reuşit să facem prea multe teste înainte de a participa la cursă, dar ce s-a întîmplat ulterior ne face să fim optimişti”, a declarat patronul echipei, Bill Barry-Cotter. “Am identificat problemele majore, cea mai importantă fiind configuraţia profundorului, dar le vom rezolva pînă la debutul sezonului”, a adăugat magnatul australian.
Una dintre ambarcaţiuni va fi pilotată de Tom Barry-Cotter, care a cîştigat titul în campionatul off-shore al Australiei anul trecut. El va fi ajutat de Pal Virik Nilsen, care a concurat în trei curse în sezonul trecut al Class One World Powerboat Championship. Cealaltă ambarcaţiune îl va avea ca pilot pe Giorgio Manuzzi, fostul pilot al echipei Giorgioffshore în sezonul trecut, ajutat de experimentatul copilot neozeelandez Peter McGrath.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}