Campionate

Invazia arabă

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După Manchester City, Liverpool şi Chelsea se pregătesc să fie preluate de miliardari din zona Golfului, iar Manchester Utd şi-a luat sponsor saudit


Premier League a fost luată cu asalt de arabi. Petrodolarii cuceresc tot mai mult teren şi ţintesc cluburile de top din Anglia, încercînd să-i elimine din afacere pe americani şi ruşi. Manchester City doar a deschis drumul. :o Ţintele următoare sînt FC Liverpool şi Chelsea, ai căror proprietari, afectaţi serios de criza financiară globală, au anunţat deja că vor să vîndă. Asta după ce anul trecut, Arsenal, Newcastle şi Everton au negociat cu investitori din Golf.

"Cormoranii" fug în Kuweit
Liverpool e aproape să treacă în mîna unui şeic din Kuweit. Emisari ai "cormoranilor" negociază preluarea clubului de către miliardarul Nasser Al-Kharafi (64 de ani). Al 46-lea în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu 8,5 miliarde de euro,:) Al-Kharafi ar putea prelua 50% din acţiuni, negocierile pornind de la suma de 530 de milioane de euro. Actualii patroni americani, Hicks şi Gillett, ar rămîne cu cealaltă jumătate din pachetul de acţiuni, fiecare cu 25%.

Şi Abramovici atras de şeici
După 4 ani şi jumătate de cînd a preluat-o pe Chelsea, Abramovici caută cumpărător. Din cauza crizei financiare ce i-a diminuat averea, miliardarul rus e dispus să vîndă clubul cu 900 de milioane de euro. Investitori din Emirate au fost atraşi rapid. Sulaiman Al-Fahim, unul dintre colaboratorii şeicului Mansour Bin Zayed Al Nayhan, proprietarul lui Manchester City, tatonează, prin intermediul companiei "Hydra Properties", condiţiile realizării afacerii.

Din Thailanda în Emirate
În septembrie, polul bogăţiei în Premier League s-a mutat în Manchester de la United la City. Şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan a dat 200 de milioane de euro pentru a prelua clubul de la thailandezul Shinawatra. Şi a declanşat vînătoarea de staruri, aruncînd sume fabuloase pe piaţa transferurilor. Cu 42 de milioane pentru Robinho, a stabilit recordul în Anglia. Asaltul continuă, chiar dacă oferta de 123 de milioane pentru Kaka a fost refuzată de Milan.

Sponsor arab la United
Şi la Manchester United au ajuns arabii. Nu la controlul clubului, ci doar ca sponsor. În condiţiile în care acordul cu AIG de 20 de milioane de euro anual expiră în 2010, "diavolii" s-au orientat rapid, încheind contractul cu Saudi Telecom, de 26,5 milioane de euro anual.

Cupa Angliei pe Sport Klub
Dacă în Premier League nu e etapă, week-end-ul propune meciuri atractive în Cupa Angliei. După ce aseară maratonul a fost deschis de Derby County - Nottingham Forest, "Sport Klub" transmite în direct cinci partide. Azi, de la ora 14:40, Hartlepool va întîlni pe West Ham, de la 17:00, Kettering va înfrunta pe Fulham, iar de la 19:00, capul de afiş al "16"-imilor, Manchester United - Tottenham, prologul finalei Cupei Ligii. Mîine, alte două meciuri: de la ora 15:30, Cardiff - Arsenal, urmat de la 18:00, derbyul Liverpool - Everton.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.