Fotbal   •   Liga 1   •   INTERNATIONAL

Gica Craioveanu a renuntat la postul de consilier municipal la Getafe

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 15 iunie 2007

Fostul fotbalist Gica Craioveanu a renuntat la postul de consilier municipal la Getafe - obtinut in urma alegerilor locale de acum trei saptamani - "din motive personale", informeaza NewsIn. Informatia a fost data publicitatii de purtatorul de cuvant al Partidului Popular din Getafe, Jose Luis Moreno, care a spus ca se astepta la acest gest din partea romanului.

"Renuntarea de a lua in primire postul de consilier este o decizie onorabila, pentru ca el a candidat pentru un proiect al echipei Partidului Popular, care acum nu mai este posibil", a spus Moreno. "Gica ne-a spus ca nu va ramane consilier pentru ca nu i se pare just sa ocupe locul unui consilier al Partiului Popular, din moment ce a participat independent pe listele noastre", a adaugat el.

Craioveanu ar fi trebuit sa ocupe un post de consilier pe probleme sportive in cazul in care echipa Partidului Popular ar fi fost la conducerea primariei din Getafe. Insa - asa cum se prefigureaza lucrurile - consilierii alesi ai Partidului Socialist si ai Escherda Unida vor face o alianta care va scoate din carti echipa Partidului Popular, prin urmare acel post de consilier nu va mai exista. Astfel, Craioveanu ar fi urmat sa aiba o functie politica, si nu una administrativa. Decizia sa de a ceda locul unui popular, Manuel Ortiz - situat pe locul 12 al listei PP - este in avantajul popularilor din Getafe.

In Spania, populatia alege consilierii locali pe liste ale partidelor politice. Proportia in care ei ocupa numarul fix de posturi de consilier este importanta intrucat acestia vor alege primarul orasului si echipa sa, in timp ce aceia care raman in afara acesteia vor avea doar functii politice, nu admistrative. Acestea presupun participarea la sedinte si un salariu, dar nu si administrarea de bugete sau conceperea de strategii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.