Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Hizo: "Fanii Rapidului sunt pretenţioşi, au trecut prin multe..."

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Fost antrenor al Rapidului, Viorel Hizo, crede că suporterii sunt foarte importanţi în cadrul unui club precum Rapidul, dar spune că problema din Giuleşti trebuie rezolvată între cei doi patroni, George Copos şi Fathi Taher.



"Pentru ca un club să funcţioneze cum trebuie, există trei factori esenţiali care asigură bunul mers al lucrurilor: acţionariatul, echipa şi suporterii.
Cînd unul dintre aceşti factori nu funcţionează, apar problemele", spune Hizo.



"Rapid este un club special, iar suporterii au fost mereu lîngă echipa, dar sunt un public pretenţios, obişnuit în ultimii ani cu rezultatele bune. Totuşi, fanii au trăit de toate, înainte de 1989 şi chiar şi după aceea.



Ei au nevoie să ştie cine conduce echipa, pentru că acum există impresia unui vid de putere", a mai spus fostul tehnician al "vişiniilor" pentru gsp.ro.



"Rapid este un club greu, nu poate fi condus de oricine, dar în acest moment are nevoie de stabilitate, iar cei doi patroni ai echipei trebuie să ajunga la un consens"
, a încheiat Hizo pentru gsp.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.