Peste 500 de suporteri rapidişti au organizat ieri un miting de protest prin care i-au cerut lui George Copos să plece din Giuleşti
Fanii Rapidului s-au săturat de incertitudinea de la nivelul conducerii şi au ieşit ieri în stradă pentru a protesta. Suporterii s-au adunat în faţa stadionului "Valentin Stănescu", unde au afişat mai multe mesaje prin care îi cereau patronului George Copos să renunţe la pachetul majoritar. Galeria rapidistă s-a pregătit pentru protestul de ieri ca pentru un meci de fotbal, cu torţe, fumigene, fulare şi steaguri. Cei peste 500 de suporteri au cîntat şi au scandat, făcînd Giuleştiul să răsune ca într-o zi de meci.
"Am vrut să tragem un semnal de alarmă! Ne-am săturat de situaţia care e acum la club! Dacă va fi linişte, totul va fi bine, dacă nu se va schimba nimic şi haosul va continua, atunci vom face un miting în forţă, vom ieşi pe stradă. Ne-am strîns puţini astăzi, dar dacă e nevoie vom fi mai mulţi şi vom arăta că nouă chiar ne pasă de clubul ăsta", a explicat unul dintre liderii de galerie.
Nu a lipsit "Valiza"
Suporterii rapidişti au dat dovadă şi de umor, venind la stadion cu o valiză pe care scria: "De la fani pentru Copos: multe acţiuni". În interior se aflau mai multe coli, fiecare conţinînd un mesaj către patronul George Copos.
Copos, atacat şi acasă
Protestul fanilor nu s-a limitat la mitingul de la stadion. Cîţiva suporteri giuleşteni au scris pe gardurile casei lui George Copos, din cartierul Floreasca, mai multe mesaje prin care îi cereau acestuia să renunţe la Rapid: "Pleacă, trădătorule!".
Scandări:
"Vinde Rapidul, Georgică, vinde Rapidul!"
"Nu mai sta să te gîndeşti, pleacă odată din Giuleşti!"
"Plecaţi cu toţii, mai bine plecaţi cu toţii!"
"Ole, ola, fă ce a făcut Zotta!"
Banere:
"Rapid în faţa noastră moare, mai mult asta ne doare"
"Vrem să citim de fotbal în ziare, nu de sechestre şi dosare penale!"
"Rapid e o legendă, o poveste cu eroi, nu meriţi un rol în ale sale foi"
"De 16 ani ne arăţi buzunare goale, dar nimeni nu crede în minciunile tale"
"Tic, tac, Tic, tac, Pa, George, pa!"
"Esti aici de 16 ani, ţi-ai făcut munte de bani"
"Din '92, de cînd ai venit, te-ai dovedit un parvenit"
"Suporterii au dreptate să fie nemulţumiţi, dar nu mie ar trebui să-mi reproşeze, ci celor care au condus clubul din martie 2008. Am făcut greşeli, dar le-am adus şi multe bucurii"
GEORGE COPOS, patron Rapid
"Pînă la 31 ianuarie îl aştept pe Taher să se hotărască, dacă nu vrea Rapidul, atunci îl vînd altcuiva. Vreau să renunţ la toate acţiunile, la toate cele 99,99 la sută"
GEORGE COPOS, patron Rapid
Fotbal • Liga 1 • MITING
Revoluţie alb-vişinie
Articol de Cristina Negrilă — duminică, 25 ianuarie 2009
{{text}}