Fundaşul Cornel Buta crede că noul antrenor, Cristiano Bergodi, nu-şi permite să lase Poli Iaşi să retrogradeze, pentru a nu-şi trece în palmares o retrogradare:
"Ştim că ne aşteaptă un retur de campionat foarte greu şi tocmai de aceea muncim foarte mult acum în pregătiri şi suntem conştienţi că aceasta este o perioadă dificilă. În retur vor fi meciuri foarte grele şi nu ne mai permitem paşi greşiţi. Tocmai, de aceea punem acum osul la treabă.
Noi suntem conştienţi de situaţia în care se află echipa şi ştim că domnul Bergodi nu-şi permite să-şi păteze CV-ul cu o retrogradare. De aceea vom face tot posibilul pentru a ne atinge obiectivul", a spus Buta.
Jucătorul formaţiei ieşene a afirmat că s-a obişnuit deja cu stilul de lucru al antrenorului Cristiano Bergodi:
"Împreună cu ceilalţi jucători ne-am obişnuit cu metodele de lucru ale domnului Bergodi şi sperăm ca în cel mai scurt timp să ne acomodăm şi cu sistemul tactic «4-4-2», pe care vrea să-l aplice Mister. Este un stil mai defensiv, în care important este să nu luăm gol. Asta nu înseamnă că nu vom ataca. Oricum, sper ca la ora primului meci oficial, cu Universitatea Craiova, să fim într-o formă cât mai bună şi să debutăm cu dreptul în retur".
Sursa: Mediafax
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}