International   •   Campionate   •   REAL MADRID

Florentino Perez este principalul favorit la preşedinţia lui Real Madrid

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 27 ianuarie 2009

Preşedintele lui Real Madrid din perioadă 2000-2006, Florentino Perez, are cele mai mari şanse să fie succesorul lui Ramon Calderon la conducerea clubului, potrivit unui sondaj efectuat de cotidianul Marca în rândul fanilor cotizanţi în urma căruia acesta a primit 62,9% din voturi, informează AFP.



Florentino Perez a obţinut 62,9% din voturi, în timp ce fostul jucător al lui Real, Manolo Sanchis, şi contracandidatul lui Ramon Calderon de la alegerile din 2006, Juan Palacios, au primit 15,1%, respectiv 7,1% din voturi.



Perez a mai deţinut funcţia de preşedinte al lui Real Madrid timp de 6 ani, între 2000 şi 2006. Acesta a fost cel care i-a transferat la gruparea blanco pe Luis Figo, Zinedine Zidane, David Beckham, Michael Owen, sau Sergio Ramos.



Fostul conducător al lui Real Madrid, Ramon Calderon, şi-a prezentat demisia la data de 16 ianuarie în urma unei campanii pe care cotidianul Marca a purtat-o timp de o lună împotriva sa. Publicaţia iberică a arătat cum oficialul madrilen a manipulat rezultatele votului de la cea mai recentă Adunare Generală, ce a avut loc pe 7 decembrie 2008. Până la alegerile din vară, postul lui Calderon va fi ocupat de vicepreşedintele Vicente Boluda. 



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.