Box

VIDEO / Mike Tyson şi Evander Holyfield se vor înfrunta din nou, la Abu Dhabi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Pugiliştii americani Mike Tyson şi Evander Holyfield se vor întâlni pentru a treia oară în carieră în ring, în data de 31 octombrie, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), într-un meci demonstrativ în care bursa va fi de peste 34 de milioane de dolari, informează cotidianul Arabian Business.

Întâlnirea, care va avea loc la Zayed Sports City Stadium şi care va fi urmărită de aproximativ 25.000 de spectatori, este considerată "meciul cu cele mai mari premii din istoria boxului".

Mai multe detalii despre această partidă vor fi făcute la începutul lunii februarie.

Mike Tyson, în vârstă de 42 de ani, a boxat ultima oară în noiembrie 2006, atunci când a fost învins de irlandezul Kevin McBride, în timp ce Holyfield a fost învins, la 20 decembrie 2008, de rusul Nikolai Valuev într-un meci pentru centura WBA la categoria grea.

Evander Holyfield a obţinut două succese în faţa lui Mike Tyson, pe care l-a învins, în 1996 şi în 1997. La ultima lor întâlnire Tyson a fost descalificat după ce l-a muşcat de ureche. Vezi incidentul care a şocat lumea sportului.



Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.