Altele

Pregătiri şi teste în Orientul Mijlociu

Articol de Ionuţ Coman   —  miercuri, 28 ianuarie 2009

Echipele din Class One World Powerboat Championship, cu o singură excepţie, vor efectua pregătirile şi testele dinaintea debutului sezonului 2009 sub soarele strălucitor din Orientul Mijlociu.

Astfel, după ultima cursă a anului trecut, desfăşurată în Dubai, majoritatea ambarcaţiunilor, atelierelor mobile şi celorlalte echipamente au fost trimise la Doha, unde, pe 25 aprilie, va debuta noul sezon. În această locaţie, organizatorii de la International Offshore Team Association şi Qatar Marine Sport Federation au asigurat toate condiţiile necesare.

În schimb, campioana mondială, echipa Victory, a preferat să-şi fixeze cartierul general pe teren propriu, chiar la Dubai, în timp ce Duemme Offshore a preferat să aducă ambele ambarcaţiuni în Europa, revenind astfel în Spania.

 


Qatar 96, reconstruită din temelii

După un sezon dezamăgitor, încheiat pe locul al patrulea în clasamentul general, Qatar 96 se pregăteşte să atace titlul mondial în 2009. Copilotul Steve Curtis a anunţat că ambarcaţiunea din acest an va fi total diferită faţă de modelul din sezonul trecut şi va semăna foarte puţin cu celebra “Spirit of Norway”.

Astfel, după accidentul teribil suferit anul trecut, în sesiunea de calificări a Grand-Prix-ul Qatarului, de la Doha, Qatar 96 a fost complet reconstruită. Majoritatea lucrărilor au fost efectuate la sediul Nicolini Offshore, de lîngă lacul Lecco, din Italia, ambarcaţiunea fiind mutată pentru ultimele retuşuri, în Norvegia, la cea de-a doua bază a Qatar Team.

De altfel, Curtis a petrecut luna ianuarie în Norvegia, punînd la punct detalii, înainte ca noul model să fie trimis la Doha, la finalul lunii februarie, pentru primele teste pe apă.



După accidentul de la Doha au rămas foarte puţine lucruri intacte din ambarcaţiune şi, pur şi simplu, a trebuit să o reconstruim de la zero. Partea bună este că noul model nu a fost proiectat doar pe măsura pilotului  Hassan bin Jabor Al-Thani şi a mea, dar şi pentru caracteristicile curselor din acest sezon.

Am făcut modificări importante la structura ambarcaţiunii, inclusiv la partea care se află sub apă. Ne-am concetrat să îmbunătăţim acceleraţia, dar şi să mărim viteza, indiferent de condiţiile din cursă.


Ţinînd cont de noile reglementări, care exclud folosirea dispozitivelor electronice, cred că vom fi foarte competitivi, mai ales în condiţiile unui start pe apă liniştită, dar vom putea domina cursa în condiţii de vreme nefavorabilă.

Anul trecut, Victory Team a făcut o treabă excelentă şi a meritat titlul mondial, dar anul acesta sîntem decişi să le dăm o replică puternică”, a explicat Curtis.



Copilotul celeilalte ambarcaţiuni a echipei Qatar, Matteo Nicolini, s-a declarat încrezător că directorul tehnic al WPPA, Patrick Heslop, va veghea asupra respectării de către toate echipele a noilor reguli introduse în acest an.

“Orice regulă poate fi interpretată diferit, de la om la om, de la echipă la echipă, dar în principiu totul este clar, iar Patrick are puterea de a stopa tot ce nu respectă regulamentul.

Noile reguli pun mai mult accent pe rolul talentului pilotului şi reduc mult costurile. Direcţia, cîrma şi schimbarea vitezelor vor trebui controlate manual, pentru că toate dispozitivele electronice vor fi eliminate”, a explicat Nicolini.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.