International   •   Campionate   •   AC MILAN

Borriello s-a accidentat din nou şi va lipsi o lună de pe gazon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 28 ianuarie 2009

Atacantul AC Milan, Marco Borriello, indisponibil în ultimele două luni din cauza unor probleme medicale la genunchiul drept, a suferit o nouă leziune, la muşchii flexori ai mâinii drepte, în timpul antrenamentului de marţi şi va lipsi de pe gazon în jur de 4 săptămâni, informează AFP.



Internaţionalul italian în vârstă de 26 de ani a efectuat primele sale antrenamente alături de restul coechipierilor după accidentarea pe care a suferit-o la genunchi la sfârşitul luni noiembrie. Conducerea grupării rossonere a precizat că Borriello va fi supus zilele viitoare unor controale medicale amănunţite.



AC Milan va întâlni, miercuri, pe teren propriu, pe Genoa, într-un meci contând pentru etapa a 21-a din Serie A.



Altfel, echipa antrenată de Carlo Ancelotti se va deplasa pe data de 4 februarie în Scoţia pentru a disputa o partidă amicală în compania lui Glasgow Rangers.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.