Fotbal   •   Liga 1   •   CRIZĂ FINANCIARĂ

Rapid riscă Liga a II-a!

Articol de Remus Răureanu   —  vineri, 30 ianuarie 2009

Rapid trebuie să plătească 2,55 milioane de euro pînă la 31 martie, altfel va fi retrogradată în eşalonul secund





Criza financiară atinge punctul maxim în Giuleşti în următoarele două luni. Clubul are termen pînă pe 31 martie să scape de datorii, altfel nu va primi licenţa pentru sezonul viitor! :OE vorba de 1,8 milioane de euro care trebuie achitaţi statului, plus salariile tuturor angajaţilor pe lunile decembrie, ianuarie, februarie. În total, se adună 2,55 milioane de euro! Adică de cinci ori suma pe care Rapid a încasat-o pe Pierre Boya, vîndut la Grenoble!



Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere, a explicat ieri ce riscă gruparea din Grant dacă nu îndeplineşte criteriile financiare: "Sancţiunea o stabileşte Comitetul Executiv, dar, în principiu, e vorba de retrogradarea clubului în primul eşalon în care licenţa nu este necesară, în speţă Liga a II-a! Nu e vorba doar despre Rapid. Deocamdată, noi avem informaţii din presă despre datoriile existente. Vom afla exact situaţia pe 31 martie, cînd toţi trebuie să-şi depună dosarele".



Vestea proastă pentru fanii alb-vişiniilor e că plata nu se poate face sub nici o formă după 31 martie. "Ar trebui ca gruparea respectivă să ajungă la o înţelegere cu Ministerul Finanţelor pentru reeşalonarea datoriilor", a precizat Duru. "Asta nu e o soluţie, sub nici o formă nu ni se va accepta o astfel de cerere! Sîntem obligaţi să plătim!", s-au resemnat giuleştenii.



200.000 de euro
economiseşte lunar Rapid după plecările lui Peseiro, Boya, Julio Cesar, Paulista, Vella şi Dani Coman



"Sînt vreo şase cluburi în pericol să nu primească licenţa. S-ar putea ca şi Steaua să aibă probleme!"

GIGI BECALI, patron Steaua



Precedent celebru: Fiorentina!

Cazul Rapidului nu ar constitui o premieră în Europa. Gazeta a dezvăluit ieri situaţia foştilor internaţionali sloveni Rudonja, Pavlin şi Ales Ceh, care joacă pentru Olimpija Ljubljana în liga secundă. Clubul-eşalon al Sloveniei ajunsese acum cinci ani în Liga a 5-a! Tot pentru că nu a primit licenţa! "Acolo s-au extins criteriile financiare pentru primele patru ligi, la noi e vorba doar de una", a explicat Duru. Servette Geneva, în Elveţia, dar şi Fiorentina au păţit la fel! Italienii au fost desfiinţaţi, în 2001, şi s-au reînscris în Serie C2, adică al patrulea eşalon din Peninsulă. Aveau datorii de 50 de milioane de dolari!





FLASH




Sfatul lui Dragomir

Ce soluţie ar avea Rapid? Una le-a fost sugerată de către Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. "Luaţi un credit de la bancă şi-l garantaţi cu suma care vă revine din drepturile TV. Ăsta e cel mai simplu mod să faceţi rost de bani", a dezvăluit Mitică. Cluburile primesc banii care le revin din televizări abia după finalul campionatului, deci prea tîrziu pentru ca Rapid să-i mai folosească la achitarea datoriilor urgente. Dacă vor termina în primele cinci, giuleştenii ar putea primi minimum 2,5 milioane de euro.



Taher: "Copos să vîndă oricui!"

Fathi Taher nu e impresionat de termenul-limită pe care i l-a fixat Copos: "A zis că negociază cu altcineva de la 1 februarie? Foarte bine, chiar m-aş bucura să vină un om care să ajute Rapidul. Eu am avut contract pînă la 30 septembrie, acum gata, nu mai am nici o legătură cu clubul! Copos poate să facă ce vrea! Degeaba scade preţul acţiunilor, deoarece pe mine nu asta m-a deranjat, a fost vorba de altceva, ceva ce nu se poate rezolva".





Ultimele noutăţi pe scurt:



- Somat de Sichitiu să achite cei 250.000 de euro pe care i-a promis acum o lună, Taher a răspuns: "Eu am dat acei bani, nu e treaba lui Sichitiu! Dacă e rapidist, cum zice, să plătească".



- Pitbull-Djalovici e cuplul de atac preferat de suporteri pentru retur. Într-un sondaj de pe rapidisti.ro, următoarele două opţiuni sînt Joao Paulo şi Răduţă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.