Fotbal   •   Liga 1   •   AMICAL » CFR - SLOVAN BRATISLAVA 2-0 (1-0)

Clujul e tare!

Articol de Valentin Şchiopu   —  vineri, 30 ianuarie 2009

CFR a învins liderul din Slovacia. Atacul joacă încîntător, dar în apărare campionii fac greşeli copilăreşti





Clujenii au terminat cu victorii pe linie primul stagiu de la Belek! Ieri, în faţa slovacilor de la Slovan, campionii au atacat în valuri, jucînd pe jos, la firul ierbii. Dani şi Yssouf Kone au fost de această dată marcatorii, iar Culio regizorul. O lecţie din partea lui Uhrin, catalogat drept un antrenor căruia îi place jocul de angajament fizic, cu mingi lungi. Care sînt concluziile meciului cu Slovan?



POZITIV



Ofensivă sclipitoare. Clujul are nişte jucători fantastici de la mijlocul terenului în sus. În faţa lui Slovan, Culio, Pereira, Frangipane, Dubarbier şi Ruiz au jucat combinativ. Viteza "Ghepardului", tehnica lui Culio şi accelerările lui Frangipane, cu pase din prima, au destabilizat apărarea masivă a lui Slovan. Mai mult, pentru prima dată în ultimii ani, Clujul nu-şi mai lasă adversarul să construiască, făcînd pressing foarte sus. În aceste condiţii, campionii şi-au creat 6 mari ocazii numai în prima parte a jocului.



6 mari ocazii şi-au creat campionii numai în prima parte a jocului



Redescoperirea lui Ruiz. Vîrf de careu autentic, argentinianul a fost imbatabil la duelurile aeriene, cîştigînd cel puţin 10 baloane în prima repriză. Diego a fost activ şi în careu, ratînd o oportunitate uriaşă, în minutul 15, cînd a reluat în transversală, din alunecare, centrarea lui Pereira. La pauză, Ruiz a fost înlocuit cu Yssouf Kone, care a punctat cu poarta goală după o pasă a lui Culio (58), dar a şi ratat incredibil (67), servit perfect de Dubarbier.



NEGATIV



Dependenţa de Cadu. Fără căpitanul portughez, defensiva a fost vulnerabilă în prima parte. Slovacii au fost periculoşi numai cu pasă lungă, cînd Flores şi De Sousa au servit drept fileu. Din fericire pentru campioni, adversarii n-au găsit cadrul porţii. Intrarea lui Cadu în a doua parte a jocului a readus echilibrul în defensivă.



Blestemul fundaşului stînga. Uruguayanul Viana, adus special pentru a-i permite lui Pereira să urce în linia mediană, nu pare a fi o soluţie viabilă pentru flancul stîng al defensivei. Apărătorul a greşit mult în prima repriză, majoritatea acţiunilor lui Slovan plecînd de pe partea lui. Aportul său pe faza ofensivă a fost nul. Panin, folosit ieri pe partea dreaptă, a reuşit două centrări foarte bune.





CFR - Slovan Bratislava 2-0 (1-0)



Au marcat: Dani (22), Y. Kone (58)

CFR: Hirschfeld - Panin, D. Flores, De Sousa, Viana - Dani - Culio, Frangipane, Pereira - Dubarbier, D. Ruiz. Antrenor: A. Jindra. Au mai jucat: Nuno Claro, Cadu, G. Mureşan, Y. Kone, Peralta, C. Deac, Viera, E. Kone, Traore



Amicalele CFR-ului în Antalya



CFR - Dnepr II (Ucraina)    1-0

Marcator: Deac



CFR - Shanghai Senhua (China)    2-1

Marcatori: Cadu, Pereira



CFR - Partizan Belgrad (Serbia)    1-0

Marcator: Traore



CFR - Slovan Bratislava (Slovacia)    2-0

Marcatori: Dani, Y. Kone

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.