Tenis

Primul spaniol învingător la Melbourne: «Imperial! Colosal! Genial! Rafael NADAL!»

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rafa Nadal a cîştigat ieri la Melbourne primul titlu de Mare Şlem pe hard din carieră. Învins: un Roger Federer doborît de lacrimi la final

Australia şi-a chemat "greii" aseară, în tribunele Terenului Central. Foşti mari campioni precum Rod Laver, Tony Roche, John Newcombe sau Ken Rosewall, oameni ajunşi la senectute avînd în spate felii de istorie. Urma un alt moment căruia memoria şi cărţile îi găsesc loc necondiţionat. Finală la Melbourne între Rafael Nadal şi Roger Federer, cei doi jucători care au marcat tenisul masculin în ultimii ani. Nimic nu poate merge azi mai sus decît o astfel de confruntare!


Nadal venea după o semifinală epuizantă cu Fernando Verdasco, cinci seturi, 5 ore şi 14 minute. Federer reclama o încredere regăsită, la capătul a două meciuri, cu Del Potro şi Roddick, în care fusese aproape perfect. Avantaj Roger? Aşa părea. Cu o singură condiţie: ca în faţa lui să nu fi fost spaniolul.


Rivali teribili, Rafa şi Roger au jucat 4 ore şi 23 minute o finală senzaţională, frumoasă, spectaculoasă, scînteietoare şi un pic tristă. La început şi-au luat pulsul, ca şi cum se vedeau pentru prima dată, apoi au avut, pe rînd, perioade în care şi-au ridicat nivelul jocului. Au fost nenumărate lovituri direct cîştigătoare, schimburi de mingi incredibile, o viteză şi o explozie în joc cum rar se vede. La 7-5, 3-6, 7-6 (3), 3-6, 2-1 pentru Nadal, la Federer s-a rupt ceva. A pierdut decisivul cu 2-6 şi spaniolul cîştigă primul lui titlu de Mare Şlem pe hard. Ca un adevărat număr unu mondial!

Lacrimile lui Roger

Festivitatea de premiere a descoperit un Roger Federer (foto) incapabil să-şi înfrîneze emoţiile. După ce i-a fost înmînat trofeul cuvenit finalistului, elveţianul a fost invitat să spună cîteva cuvinte, însă lacrimile l-au împiedicat.


Nu e pentru prima dată cînd Roger plînge după o finală, dar pînă acum a făcut-o doar la victorie. Nadal şi-a primit cupa, apoi l-a luat pe după umeri pe adversarul şi rivalul său, i-a şoptit ceva la ureche, iar Roger şi-a reluat discursul. A fost unul scurt, curmat din nou de lacrimi.

13 titluri

de Mare Şlem are Roger Federer în palmares: trei la Australian Open, cinci la Wimbledon şi cinci la US Open

6 trofee

de Grand Slam a adunat Rafael Nadal, patru consecutive la Roland Garros, unul la Wimbledon şi unul la Australian Open

Record neegalat

Dacă ar fi învins ieri, Federer ar fi ajuns la acelaşi număr de titluri de Mare Şlem ca Pete Sampras, 14. Americanul a promis că va fi alături de elveţian atunci cînd va fi în situaţia de a-i bate recordul. Nadal, în schimb, a devenit primul jucător de la Andre Agassi încoace care cîştigă turnee majore pe toate cele trei suprafeţe, hard, zgură şi iarbă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.