Mircea Diaconu: "Hagi e un om bun într-o lume cameleonică"

Actorul Mircea Diaconu dă tărie cuvintelor simple. Vorbeşte deschis despre sport şi caracterizează abrupt lumea fotbalului românesc



Mircea Diaconu e directorul teatrului Nottara. Are 59 de ani, dar viteza cu care se mişcă e a unui adolescent de 20 de ani. "Nu stăm mult, că am o grămadă de treabă!". E şi senator PNL de Argeş şi-i place să spună mereu: "Sînt senator pe două capitale ale Ţării Româneşti: Cîmpulung Muscel şi Curtea de Argeş". Discuţia începe brusc, după ce ne aşezăm pe două fotolii din loja Sălii Mari de la Nottara.



- Domnule Diaconu, ce sportiv român v-a dat dumneavoastră cu adevărat senzaţia că merită respectat?

- Oooo, sînt o mulţime! Eu, de exemplu, m-am simţit întotdeauna dator să ţin la ei. Să fie clar, eu, unul, asemăn arta noastră cu spectacolul sportiv.



- Dar care dintre fotbalişti v-a fermecat?

- Vă spun imediat. Să ştiţi că sportul şi teatrul înseamnă contact interuman. Înseamnă relaţia crudă dintre oameni. Aşa trebuie judecat sportul.



- Fotbalistul preferat?

- Dobrin! Omul ăsta m-a marcat. De ce? În primul rînd pentru că a fost un sportiv de geniu. Apoi, nimeni n-a remarcat asta, pentru că s-a împăcat elegant şi modest cu neşansa de a se fi născut cu 20 de ani mai devreme. Imaginaţi-vă să fi fost Dobrin fotbalist în zilele noastre! Doar gîndiţi-vă la asta.



"Sportul e o formă de educaţie superioară"



- Alt personaj din sport?

- O să vă surprindă, Gabriel Moiceanu. E un fost campion la ciclism. E din zona mea, de la Cîmpulung Muscel.



- Ce putea să vă impresioneze la el?

- Tocmai asta e! Să vedeţi ce! Verile le petrec la Vlădeşti de Muscel, locul naşterii mele.



- Apropo, sînteţi născut în ajunul Crăciunului.

- Da, sînt născut pe murmur de colinde. Cum vă spuneam. Fiul meu obişnuia să se urce pe bicicletă şi să treacă împreună cu prietenii trecătoarea Branului. I s-a stricat bicicleta şi trebuia să i-o repar. L-am căutat pe Moiceanu în Cîmpulung, dar se mutase de acolo într-un sat apropiat, Lereşti se cheamă.



- Şi?

- Şi cînd am intrat în curtea lui plină de nepoţi, şi cînd am văzut un bărbat în vîrstă plin de vigoare, de viaţă şi de bună voie am avut o revelaţie. Atunci am înţeles ce înseamnă să faci sport cu adevărat. Atunci am înţeles că sportul e o formă de educaţie superioară.



"Fotbalul s-a separat cu durere de sport"



- Bun, dar de ce toată lumea consumă fotbal?

- Nu zic că e aşa. Nu toată lumea vrea fotbal. De exemplu, sînt zile în care avem spectacole o dată cu marile derbyuri din campionat sau o dată cu jocurile echipei naţionale. Colegii mei avansează atunci mica teorie că n-o să avem spectatori din cauza meciurilor. Unii dintre ei vor să sară peste zilele cu meciuri. Dar nu e aşa. Sala se umple de fiecare dată.



- Nu prea vă place fotbalul.

- Sincer, eu am jucat handbal la Liceul Sportiv din Cîmpulung Muscel. Şi o făceam bine. Dar de fotbal ce să vă zic? Da. Mie mi se pare că fotbalul s-a separat cu durere de sport. De competiţia curată. S-a dus către industrie.



- Oamenii se duc totuşi după fotbal.

- Da, merg mulţi oameni după fotbal, dar, din păcate, nu sînt oameni de calitate. Trebuie să recunosc asta. Uite, de exemplu, îmi place Unirea Urziceni. E un fost mare sportiv acolo, parcă e mai mult sport decît afacere la ei.



"Hai să găsim copii aşa cum a fost Hagi!"



- CFR Cluj nu v-a plăcut în Ligă?

- Aici am o mare problemă. Mă deranja rău de tot cînd crainicul ne vorbea de românii de la CFR. Nu era nici unul acolo! Pînă la urmă, e o economie liberă, dar eu, unul, propun să se pună taxă de poluare şi la fotbaliştii care vin la noi de afară, aşa cum se face la maşini. Oameni buni, Hagi aici s-a născut. În ţărişoara asta. Hai să găsim copii cum a fost el!



- Vi s-a întîmplat să vă sune vreun personaj din fotbal să vă ceară vreun bilet la vreun spectacol?

- Nu. Dar m-am întîlnit de cîteva ori, înainte de a intra în scenă, cu Dan Petrescu şi cu fetele lui. Cu Ionuţ Lupescu şi cu soţia lui. Pe vremuri, naţionala de fotbal era adusă la teatru.



- Cum îi vedeţi pe Gigi Becali, Dumitru Dragomir....

- Aţi dorit să discutăm despre sport. Ei n-au nici o legătură cu sportul.



- Vă surprind sumele astea de zeci de milioane care se vehiculează prin fotbal?

- Ştii ceva? Eu nu cred că aceşti bani există. Şi, pînă la urmă, ceea ce trece peste 10 mii de euro mă lasă rece. Pentru mine nu mai există. Bine, să nu se înţeleagă că sînt vreun sărac, dar am principiile mele de viaţă.



- Cu ce echipă ţineţi? De fotbal zic.

- Oameni buni, e greu să fii suporter astăzi. Să ţii cu nişte culori? Pentru că atît mai rămîne azi la o echipă. Nu poţi să crezi în nişte oameni pentru că stau prea puţin într-un singur loc. Totul se schimbă rapid.



" La naţională totul e la noroc"



- Hagi sau Popescu?

- N-ai cum să-i separi. Unul stîlp în apărare, celălalt spiriduşul din teren. Dar sînt tentat să pun degetul pe Hagi. Mare fotbalist. Mă doare că Hagi e un om cu foarte bune intenţii într-o lume cameleonică. Hagi e un tip curat. M-a durut ce i s-a întîmplat.



- Năstase sau Ţiriac?

- Eeee... E o mare diferenţă între ei! Adică sclipirea lui Năstase a fost dublată mereu de rigiditatea lui Ţiriac. La ei doi chiar că a fost vorba de sport pur.



- Se califică echipa naţională la CM?

- Nu! Eu zic că nu se califică. Vă spun sincer că doar în perioada lui Ienei am avut semntimentul unei siguranţe la echipa naţională. Acum, la naţională nu e linişte, e haos. Nu sînt constanţi în nimic. Treaba ori iese bine, ori iese rău. Pare că totul e la noroc.



"Nici pe Mutu, nici pe Chivu n-aş pune degetul. Îmi pare rău de prostia pe care a făcut-o Mutu. Dar şi-a revenit. Ei doi sînt averea noastră de figuri, care intră automat în memoria colectivă"

Mircea Diaconu