Liga 1

Helmuth Duckadam: "Zapata era decisiv, dar nu este de neînlocuit, ca şi Rădoi"

Robinson Zapata

Articol de Mihai Constantin  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Eroul finalei de la Sevilla, Helmut Duckadam, a vorbit pentru gsp.ro despre accidentarea portarului Robinson Zapata şi este de părere că Vîtcă ar trebui să primească o şansă din partea lui Marius Lăcătuş. Zapata s-a accidentat în stagiul din Spania, de la Oliva Nova. Diagnosticat cu o leziune a meniscului, el va sta departe de teren  pentru cel puţin şase săptămîni.

"În ultimii ani nu au jucat prea mult, nici Cornel Cernea, nici Cosmin Vîtcă. Decizia îi aparţine numai lui Marius Lăcătuş.Eu i-aş da o şansă însă şi lui Cosmin Vîtcă, să arate ce poate. El nu a primit prea multe şanse de cînd a ajuns la Steaua. Accidentarea lui Zapata este importanta la echipă, dar trebuie să se descurce şi fără el. Toţi jucătorii sunt importanţi la Steaua, dar nici unul nu este de neînlocuit. Nici Rădoi nu este de neînlocuit, nici Zapata. Este adevărat că el avea experienţă, era un jucător decisiv la echipă, dar cred că Steaua se poate descurca şi fără el", a spus Duckadam pentru gsp.ro

Fostul stelist a comentat şi şansele echipei din Ghencea la titlu, spunînd că Steaua nu mai poate face nimic pentru a recupera distanţa faţă de Dinamo: "E o diferenţă de puncte mult prea mare faţă de lider. În plus, loturile lui Dinamo şi al Clujului sunt mult mai valoroase decît cel al Stelei. Nu cred că aş găsi motive pentru care Steaua ar mai putea cîştiga campionatul. Nu mai au ce să facă în acest sezon".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.