Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

"Lippi"!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 09 octombrie 2007

Actionarii au decis in sedinta de ieri ca inlocuitorul lui Falub pe banca tehnica sa fie Mihai Stoichita. "Miercuri U Cluj va avea antrenor", a anuntat vicepresedintele Radu Constantea aseara, la finalul unei sedinte maraton a Consiliului de Administratie, care a durat mai bine de 3 ore. Constantea si presedintele demisionar, Lucian Danciu, nu au vrut sa-i dezvaluie numele noului antrenor al "studentilor".



Nicolae Tarcea, reprezentantul Bancii Transilvania in SA-ul clubului, care a parasit sedinta inainte cu jumatate de ora ca aceasta sa se incheie, a dezvaluit ca banca tehnica a Universitatii va fi preluata de Mihai Stoichita. "Stoichita este primul pe lista si pare tentat sa vina. Ramine sa se ia miine (n.r. azi) legatura cu el pentru a se ajunge la o intelegere", a dezvaluit Tarcea. Simbata, dupa ce Falub a fost demis, presedintele Lucian Danciu l-a contactat prima data, telefonic, pe Mihai Stoichita, in jurul orei 23:00. "Mai ramine sa se inteleaga si cu mine. Doar numele meu nu va putea salva echipa de la retrogradare. Trebuie sa punem cu totii umarul", a declarat aseara Stoichita. Daca tratativele cu "Lippi" nu se concretizeaza, urmatoarea tinta a conducerii Universitatii ar fi Marius Lacatus.



A demisionat si Tarcea


In sedinta de ieri vicepresedintele Nicolae Tarcea si-a anuntat demisia. "Eu am pledat intotdeauna pentru revigorarea centrului de copii si juniori. Se vede ca aducerea de noi jucatori nu a fost benefica. Banca Transilvania va continua sa investeasca la <>, dar nu va mai avea reprezentant in Consiliul de Administratie", a spus Tarcea.



Vadana ramine


Desi initial isi anuntase demisia, directorul sportiv, Sorin Vadana, a fost pastrat in executivul clubului. "Am primit sprijin din partea actionarilor si asta ma responsabilizeaza sa lupt, ca si pina acum, pentru binele acestei echipe, care are potential", a afirmat Vadana, care a fost sustinut in sedinta de aseara de Lucian Danciu si Radu Constantea.



Platit

La sedinta de aseara au fost prezenti si Adrian Falub si Alin Banceu. Dupa 40 de minute acestia au plecat in graba. Actionarii au acceptat demisia fostului director general, Alin Banceu, si au gasit o forma de reziliere a contractului fostului tehnician, Adrian Falub. Acesta va incasa 10.000 de euro, banii care urma sa-i cistige la "U" pina in iarna.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.