Tenis

Nadal îl va propune pe Federer la Premiile Sportive din 2009 ale Prinţului de Asturia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Câştigătorul de la Australian Open, ibericul Rafael Nadal, a anunţat, miercuri, că îl va propune pe elveţianul Roger Federer la Premiile Sportive din 2009 ale Prinţului de Asturia, spunând despre rivalul său că din punct de vedere sportiv, dar şi ca persoană, este cel mai bun.

"Ca tenismen şi ca persoană este cel mai bun. Este un candidat foarte bun la acest premiu, merită. Eu am câştigat premiul acesta în 2008 şi mi-aş dori ca în acest an să câştige un prieten de-al meu", a afirmat Nadal.

Tenismenul a mai spus că nu îşi propune să câştige cele patru turnee de Mare şlem ale anului: "Ar fi o nebunie".

Rafael Nadal a câştigat primul turneu de Mare şlem al anului, la Australian Open, după ce l-a învins în finală pe elveţianul Roger Federer, scor 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2. Aceasta a fost cea de-a 15 finală disputată de cei doi, din care ibericul a câştigat 11.

La finalul acestui meci, Roger Federer a izbucnit în lacrimi, el ratând cu această ocazie posibilitatea de a egala recordul lui Pete Sampras, care a cucerit 14 tiluri de Mare şlem. Cel care l-a încurajat pe Federer a fost Rafael Nadal, spunând că este o mândrie să joace cu el.

Fundaţia Prinţului de Asturia oferă anual 8 premii, din care unul este pentru sport. Printre câştigătorii acestui premiu sunt Rafael Nadal, Michael Schumacher, Fernando Alonso, naţionala de fotbal a Braziliei, Lance Armstrong sau Steffi Graf.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.