Liga 1

Ioan Sdrobiş către Dragoş Grigore: "Să nu uiţi sandalele de cauciuc!"

Dragoş Grigore

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noua speranţă a "cîinilor", Dragoş Grigore, a crescut într-o familie nevoiaşă, dar toţi cei care-l cunosc spun că are calităţile necesare pentru a reuşi

"Dinamo a cîştigat un fotbalist de mare viitor, despre care veţi mai auzi multe lucruri frumoase în anii care vin. Numele lui este Dragoş Grigore". Aceasta e caracterizarea pe care Mircea Rednic i-a făcut-o stoperului de 22 de ani, la finalul ultimei etape de campionat, cea cu FC Argeş (2-0).

"Are nevoie de modelare"

Cine este Dragoş Grigore? "Am început fotbalul la 8 ani la Vaslui, de unde sînt de pămînt, iar primul profesor a fost Petruţ Liviu. Un rol important l-au avut apoi Sorin Sava şi Ioan Sdrobiş", a mărturisit jucătorul. "Băiatul provine dintr-o familie mai necăjită, dar caracterul e cel care modelează fotbaliştii adevăraţi. Are nevoie de încredere", a povestit Ioan Sdrobiş. "Îmi place de copilu' ăsta, cred că o să iasă fotbalist", este de părere şi Cristi Borcea.

"Da"-ul emoţionat pentru Dinamo
"Junioratul l-am făcut la Vaslui, apoi am fost luat de nea Nelu Sdrobiş la CFR Timişoara. «"Părintele" are ochi buni», mi-am zis. L-am urmat. După un an şi jumătate în «B», în iarna lui 2007 am venit la Dinamo. Nu cunosc, sincer, cine a insistat pentru mine, ştiu doar că nea Tică Dănilescu m-a întrebat dacă vreau să vin la Dinamo. Nu mai ştiam cum să spun «Da» mai repede, vă daţi seama!", a rememorat Grigore. "Ştiţi că mie îmi plac tinerii fără fiţe şi fotbalişti! Aşa cred că este şi copilul acesta", a zis Constantin Dănilescu.

"Să nu ţi-o iei în cap!"

A prins deja de cîteva ori prima echipă a lui Rednic. A arătat tupeu, dezinvoltură. Este privit cu ochi buni şi de colegi, care simt că ştie meserie. În grup, în Antalya, aleargă cu capul sus şi are o privire care parcă îţi spune că e motivat şi însetat de performanţă. Că vrea să fie cineva. A mai povestit Sdrobiş: "I-am zis: «Copile, să-ţi pui în dulap la Dinamo sandalele de cauciuc pe care le purtai cînd ne-am întîlnit noi la început. Să priveşti din cînd în cînd la ele şi să nu uiţi niciodată de unde ai plecat!». Vorbesc des cu el. Ultima oară i-am mai spus: «E un început bun pentru tine, dar să nu ţi-o iei în cap!». Sînt mîndru că i-am dat pornirea, acum e pe picioarele lui".

Cum îl caracterizează Sdrobiş pe Grigore

- "Are o tehnică deosebită pentru un apărător"
- "Manevrează uşor balonul, e genul lui Belodedici şi Ştefănescu"
- "Are caracter frumos şi e un băiat modest, fără fumuri. Dacă era golan, vă spuneam eu! Nu-l mai recomandam"
- "Este «mut»! La locul lui, închis în el. Vine dintr-un mediu în care neajunsurile îşi pun amprenta"

"Cel mai bine lovesc balonul cu dreptul. Stîngul îl folosesc doar în situaţii extreme. Un «Hagi» se naşte foarte greu"

"N-am nici un idol. Cînd eram mic, îmi plăcea Beckham. Mi-aş dori să ajung măcar pe jumătate la fel de cunoscut ca englezul"

Dragoş Grigore, fundaş Dinamo

"Dragoş are calităţi, totul depinde de el. Dacă a ajuns la Dinamo, înseamnă că are potenţial"
Gabriel Tamaş, fundaş Dinamo

"Niciodată n-am fost nevoit să-i întorc şurubul lui Grigore... Poate o dată, de două ori, să-i fi scăpat una, în rest Dragoş e un băiat cuminte"
Ioan Sdrobiş, directorul tehnic FCM Bacău

3 meciuri a jucat Grigore la prima echipă a lui Dinamo, în două fiind integralist

12.000 de dolari este salariul anual al lui Grigore la Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.