Jelena Jankovici, fostul număr unu mondial al ierarhiei WTA, este nerăbdătoare să joace în primul său meci de Fed Cup în faţa fanilor sîrbi. Serbia înfruntă Japonia în sferturile Grupei a II-a Mondiale.
"Înseamnă mult pentru mine să joc pentru prima dată în Serbia în faţa propriilor fani. Sînt foarte emoţionată şi abia aştept acest week-end. Fed Cup este o competiţie în care nu joci doar pentru tine, ci şi pentru ţara ta. Este o competiţie pe echipe în care depindem una de cealaltă.
Sper să fie o atmosferă frumoasă şi să ne bucurăm de ea. Am jucat doar la Australian Open în acest an, aşa că am nevoie de meciuri ca să îmi intru în ritm. Mă ajută faptul că am învins-o pe Ai Sugiyama la Australian Open, am un palmares pozitiv în faţa ei şi o cunosc destul de bine. O să fiu sprijinită şi de public, ceea ce nu se întîmplă de fiecare dată", a spus Jelena Jankovici.
{{text}}