Iencsi va îmbrăca echipamentul cu numărul 12, care fusese retras în urmă cu 10 ani. "Fanii ştiu că sînt unul de-al lor, tricoul rămîne al galeriei", spune fundaşul
Suporterii rapidişti vor avea începînd din acest retur un reprezentant în teren şi pe banca tehnică. Adrian Iencsi, unul dintre idolii galeriei giuleştene, va evolua cu numărul 12, tricou ce a fost retras în urmă cu 10 ani din respect pentru fani. În 1999, imediat după ce Rapidul a cucerit al doilea titlu din istorie, conducerea de la acea vreme a hotărît ca nici un fotbalist să nu mai îmbrace echipamentul cu numărul 12: "Suporterii ne-au susţinut tot sezonul. Ei formează al 12-lea jucător".
Totuşi, odată cu revenirea în Grant a lui Adrian Iencsi, tricoul cu numărul 12 va fi din nou prezent pe teren. "Am ales acest număr pentru că eu însumi sînt un înfocat suporter al Rapidului, fanii ştiu că-s unul de-al lor. Chiar dacă eu voi îmbrăca acest tricou, el va rămîne mereu al galeriei", ;)a spus Iencsi, cel care ocupă şi funcţia de antrenor secund.
Fundaşul care va împlini în martie 34 de ani a redebutat la Rapid în amicalul de sîmbătă seară cu Jagielonia (2-0), însă a evoluat cu numărul 22. "Am făcut comandă pentru echipamentul cu numărul 12, aşteptăm să ajungă", au explicat şefii Rapidului.
Excepţia Edel
Nu e prima oară cînd un jucător îmbracă tricoul cu numărul 12, deşi acesta a fost retras în 1999. În sezonul 2006-2007, portarul Edel Apoula Bete a evoluat cu acest număr. Camerunezul a fost nevoit să ia numărul 12 deoarece era singurul echipament de portar disponibil în momentul venirii sale în Giuleşti.
Mesaje pe rapidisti.ro:
"Foarte bine! Mă bucur enorm! Respect Iencsi!"
rapidista2321
"Iencsi e unul dintre noi... deci poate să poarte ce număr vrea el"
huligan boy
Fotbal • Liga 1 • SUSŢINERE
Suporterul din iarbă
Articol de Remus Răureanu — luni, 09 februarie 2009
{{text}}