Tatăl sportivului Marian Cozma, Petre Cozma, a spus, la Deva, unde cortegiul funerar al fiului său a fost primit, marţi seara, cu aplauze de circa 500 de persoane, că le mulţumeşte celor care sunt alături de el şi că deşi inima îi este îndurerată, e puternică.
Cortegiul funerar al lui Marian Cozma a ajuns, marţi seara, la Sala Sporturilor din Deva, unde a fost primit cu aplauze de aproximativ cinci sute de persoane. Autorităţile locale l-au întâmpinat pe tatăl sportivului, iar Nicolae Forminte, antrenorul lotului olimpic de gimnastică al României, i-a prezentat condoleanţe. O fetiţă de şapte ani, însoţită de tatăl ei, i-a întins lui Petre Cozma o lumânare şi un trandafir galben, acesta spunând că le doreşte părinţilor să aibă parte de ea, nu cum i s-a întâmplat lui.
"Ce pot să spun, decât că vă mulţumesc că sunteţi aici şi vă iubesc, pentru că sunteţi alături de noi. Să vă dea Dumnezeu sănătate la toţi şi chiar dacă mi-e inima îndurerată, ea e puternică", le-a spus Petre Cozma oamenilor prezenţi, care aveau lacrimi în ochi. Cortegiul funerar al lui Marian Cozma a intrat, marţi seară, în judeţul Hunedoara, fiind însoţit de Poliţia Rutieră, după ce în cursul după-amiezii mii de oameni s-au adunat, în mai multe localităţi din judeţul Arad, să îi aducă un ultim omagiu sportivului.
{{text}}