Americanul Lance Armstrong a renunţat la programul anti-doping individual pe care îl conducea doctorul Catlin şi s-a orientat spre supervizorul celor de la Astana, medicul Ramsus Damsgaard
Într-o declaraţie de presă emisă joi dimineaţă, Bill Stapleton, agentul şi avocatul rutierului de 37 de ani, a explicat decizia-şoc luată de septuplul campion de Tur al Franţei: "După ce am stabilit eficienţa programului condus de Don Catlin, s-a luat decizia ca întregul program să fie de acum încolo condus de Rasmus Damsgaard, un expert al luptei anti-doping al celor de la Astana".
Stapleton a evidenţiat problemele de administraţie, coordonare şi de cost pe care programul condus de Don Catlin le presupunea, după care a simţit nevoia să răspundă eventualelor critici: "Lance Armstrong este cel mai testat atlet din istoria sportului! Cu siguranţă este cel mai testat ciclist din istorie, dacă avem în vedere că odată cu anunţul din august de întoarcere pe şosea a avut 16 controale inopinate, peste tot în lume :O".
Armstrong va putea fi testat în continuare de Agenţia Anti-Doping din Statele Unite, Uniunea Ciclistă Internaţională şi Agenţia Mondială Anti-Doping.
Anti-Doping Research, compania lui Don Catlin, continuă să lucreze cu cei de la Garmin-Slipstream şi Columbia-High Road. Directorul companiei, Oliver Catlin, a explicat ruptura cu rutierul de la Astana: "E foarte greu să testezi un atlet din trei în trei zile, cum voia Lance. Era foarte greu adminstratiiv şi, în plus, în cazuri inopinate, Lance putea să dea mai multe probe pe zi. Au fost mai multe provocări care ne-au doborît".
{{text}}