Unul dintre avocaţii lui Sztojka, Favian Akos, a declarat ieri că l-a reprezentat pe acesta într-un caz cu valenţe similare celui în care şi-a pierdut viaţa Marian Cozma. Şi atunci Sztojka a fost acuzat de crimă, era la faţa locului, dar nu s-a putut demonstra că a participat la omor.
"Este greu de spus dacă Sztojka a fost sau nu a fost speriat. Cred însă că cel care se prezintă de bunăvoie la Poliţie o face în primul rând pentru că nu este vinovat sau, cel puţin, nu este vinovat într-o asemenea măsură cum prezintă presa. Vă daţi seama că suportă greu detenţia. Are un copil mic, a petrecut şi anul trecut câteva luni în arest preventiv, gândiţi-vă cum poate suporta acest regim, mai ales dacă e vorba despre un om nevinovat", a pus Akos.
{{text}}