Nationala

Ladislau Boloni: "Fără concurs"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ladislau Boloni explică în ce condiţii ar reveni la lot: "La naţională preşedintele numeşte antrenorul. E o naivitate să pui pretendenţii la teste"

- Domnule Boloni, dacă Mircea Sandu v-ar oferta după meciul cu Serbia, aţi veni la naţională?
- Puneţi căruţa înaintea cailor, fiindcă e o întrebare ipotetică. Doresc ca România să se califice şi pe urmă să se ia o decizie. Să fi selecţioner este o onoare. Aş sta de vorbă, dar de data asta aş fi mai matur decît atunci cînd am acceptat prima dată. Pentru mine e important că Mircea Sandu m-a nominalizat printre posibilii succesori ai lui Victor Piţurcă. Chiar i-am mulţumit prim sms ;) pentru acest lucru. Sînt un om destul de sensibil, din cînd în cînd, şi îmi cade bine cînd sînt apreciat.

Vezi alţi posibili înlocuitori pentru Piţurcă, în cazul unor eşecuri cu Serbia şi Austria (video)

"Nu mă autopropun"


- Nu vă e teamă că se va interpreta ca o autopropunere?
- Chiar vroiam să precizez acest lucru. Să fie clar, nu mă autopropun. Sînt profesionist şi respect pe toată lumea. Cel mai important este ca Piţurcă şi Mircea Sandu să se bucure de calificarea la CM 2010, iar Piţi să continue pentru că face o muncă bună. Important e să dea forţă "naţionalei", acum, mîine şi poimîine. Eu îi doresc succes. Dacă Piţurcă n-ar mai fi pentru că nu-l mai vor cei de la FRF sau pentru că el nu mai vrea şi s-ar apela la mine atunci m-aş gîndi să fiu selecţionerul României. Voi fi însă mai matur la discuţii. ;)

"Voi fi mai matur"

- Adică?

- Vreau să spun că în 2000, sentimentele faţă de "naţională", care mă dominau de pe vremea cînd eram fotbalist, au fost mai puternice decît Loţi Boloni. A fost puţină naivitate din partea mea cînd am semnat contractul. De data asta, aş încerca să fiu însă mai calculat, nu pentru că mi s-au schimbat sentimentele faţă de echipa naţională, dar între timp am trecut prin anumite lucruri.

- Aţi accepta să întraţi într-un concurs cu alţi candidaţi, Olăroiu, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu?
- Concursul este o naivitate. Ceea ce s-a întîmplat în 2005, cînd a fost numit Piţurcă, a fost praf în ochii lumii. De aceea m-am şi retras atunci din cursă. La o echipă naţională nu se face concurs. Nu ne punem la start şi cine ajunge primul cîştigă. :) Nu! Preşedintele Federaţiei sau Comitetul Executiv decid selecţionerul. S-a dovedit însă că Piţurcă a fost o alegere bună.

"Ca jucător făceam orice sacrificiu pentru a fi la lot. Nu conta că veneam cu trenul la clasa a II-a, că sforăia ăla de lîngă mine sau că mînca ceapă. Eram orgolios, vroiam să fiu pe baricade"

"Mă consider antrenor francez pentru că în Franţa am învăţat meserie, acolo mi-am început cariera şi de acolo mi s-a deschis poarta spre echipa naţională"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.