Europa League

Stale Solbakken, antrenor FC Copenhaga: "Manchester City distruge fotbalul""

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul formaţiei FC Copenhaga, Stale Solbakken, a spus că Manchester City, adversara de joi din Cupa UEFA, este o distrugătoare a fotbalului din cauza sumelor pe care este dispusă să le ofere pentru transferuri, informează Sky Sports.

"Sumele care au fost menţionate sunt incredibile. Aceşti bani vor lua parte la distrugerea fotbalului. Se va forma o distanţă mentală prea mare între ceea ce numim realitate şi Manchester City", a afirmat antrenorul lui FC Copenhaga, Stale Solbakken.

Formaţia din Premier League a fost dispusă să ofere pe brazilianul Kaka cea mai mare sumă de transfer din istorie, dar jucătorul a rămas în cele din urmă la AC Milan.

"Cel mai greu lucru pentru City este că ei, prin tradiţie, nu sunt un club mare. Indiferent de sumele de bani investite, ei nu vor face o diferenţă în acest sens. L-au adus pe Wayne Bridge, deşi el nu este cu mult mai bun decât ceea ce aveau deja în lot, iar acest lucru demonstrează cât de greu este să aduci jucători de valoare deşi ai foarte mulţi bani", a mai spus Solbakken.

FC Copenhaga şi Manchester City se vor întâlni joi, în prima manşă a 16-imilor de finală din Cupa UEFA.

Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.